Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Cod etic pentru profesori, elevi şi părinţi


   Ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Åžtiințifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat, vineri, că în sistemul preuniversitar ar trebui să existe un cod care să privească atât activitatea cadrelor didactice, cât și a elevilor și părinților în școli. „În preuniversitar, și este o opinie strict personală, eu cred că trebuie să avem un cod sau mai multe coduri care să privească deopotrivă atât activitatea cadrelor didactice, dar și activitatea elevilor și a părinților, în școală, evident. Pentru că sunt abuzuri din nefericire ale cadrelor didactice sau activități care nu se desfășoară în parametri normali, activitate care uneori frizează legea și nu doar o conduită civilizată din partea profesorilor, dar în același timp există și abuzuri împotriva profesorilor, există și reacții violente ale părinților sau ale elevilor de foarte multe ori, există atitudini deplasate, și atunci trebuie protejată și o parte și alta, dacă îmi dați voie să împart impropriu școala astfel și cred că trebuie să mergem împreună”, a spus Costoiu, într-o declarație pentru presă.
   El a adăugat că în această perioadă Ministerul Educației are o discuție „sinceră” cu sindicatele, cu asociațiile de părinți și cu asociațiile de elevi. „Din acest motiv cred că ceea ce s-a întâmplat până acum în minister și anume o discuție cât mai sinceră cu sindicatele, cu asociațiile de părinți, cu asociațiile de elevi, este foarte bine, astfel încât să putem avea într-o perioadă următoare un cod sau mai multe care să fie utile”, a mai spus Mihnea Costoiu.
   Potrivit acestuia, atât pentru mediul universitar, cât și pentru cel preuniversitar ar trebui modificată legea, astfel încât să existe măsuri foarte clare care pot fi adoptate de către Consiliile de Administrație ale școlilor și universităților, iar cei care încalcă aceste coduri să poată fi sancționați rapid și eficient. „Acum sunt probleme foarte mari să poți să dai un profesor afară când este evident că a săvârșit o anumită faptă”, a mai spus Costoiu.
   Întrebat dacă ar trebui un cod etic unitar și pentru învățământul universitar, Mihnea Costoiu a răspuns că în acest caz există autonomie universitară și sunt diferențe foarte mari între universități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?