Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Delia Macovei şi Maria Ciubotaru, premiate la Galaţi şi Adjud


    Două tinere speranțe ale tenisului de câmp vrâncean, Delia Macovei și Maria Ciubotaru au obținut rezultate notabile la competițiile la care au participat zilele trecute. Cel mai bun rezultat a fost obținut de Delia Macovei, sportivă legitimată la Tenis Club Focșani și antrenată de Bogdan Nicolae. Delia a câștigat „Cupa Dunării”, concurs de categoria I organizat de clubul Angero Galați. La categoria 10 ani feminin, Delia Macovei s-a impus în toate cele trei confruntări susținute în tabloul șah (s-a jucat fiecare cu fiecare): 6-0, 6-0 cu Ioana Preda (Fortuna Brăila), 6-4, 7-5 cu Bianca Zavatchi (Dacia Galați) și 6-0, 6-0 cu Andreea Herea (Fortuna Brăila).
    O altă sportivă de la Tenis Club Focșani, Maria Ciubotaru s-a clasat pe locul II la ediția din acest an a „Cupei Vrancart – Primăria Adjud”, organizată în municipiul de pe malul Trotușului. Tenismana antrenată de Bogdan Nicolae s-a impus în semifinale, 6-1. 6-2 în fața Alexandrei Firtescu (CA Roman) și a cedat în finala categoria 10 ani feminin, 1-6, 2-6 în fața Biancăi Bulat (Atlas Galați). Åži alți doi tenismani focșăneni au avut evoluții meritorii la Adjud, iar în final au urcat pe podium. La categoria 12 ani feminin, Ana Ciurciumel (Tenis Club Focșani) s-a clasat pe locul III la turneul șah (cu o victorie și două înfrângeri), iar Marinos Chattalas (CS Unirea Focșani) a ocupat locul III la turneul șah (o victorie și două înfrângeri), în cadrul categoriei 16 ani masculin. „Cupa Vrancart – Primăria Adjud” este un turneu de categoria a I-a din cadrul „Turneele Dacia – Romania – Vrancart – Trotusul – Cupa Vrancart – Primaria Adjud – Sascut” destinat copiilor, juniorilor și seniorilor, fete și băieți, pentru simplu și dublu, iar întrecerea este înscrisă în calendarul Federației Române de Tenis (FRT).
    La ediția de anul acesta au participat peste 200 de sportivi, de la cluburi din țară și din Basarabia. „E printre cele mai apreciate întreceri de acest gen din țară. A fost primul turneu din acest an din cadrul circuitului nostru”, a spus președintele CS Tema Sport Onești, Emil Å¢intaru, organizatorul turneului de la Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?