Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Cinci persoane suspectate de gripă


   Alți cinci vrânceni sunt suspectați că ar suferi de gripă. Medicii ne-au precizat că patru dintre aceștia sunt internați în spital, unde primesc tratament de specialitate. Acestora le-au fost prelevate probe, care au fost transmise la laborator, unde se va infirma sau confirma prezența virusului gripal. Până în prezent, numărul vrâncenilor diagnosticați cu gripă este de cinci.
   În ceea ce privește numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit de viroze și pneumonii, în săptămâna precedentă, acesta a rămas constant. Potrivit informațiilor oferite de medicii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Vrancea, în săptămâna 17-23 februarie, peste 1.100 persoane au fost diagnosticate cu viroze și pneumonii, iar cei mai afectați de această boală, au fost copiii. Mai exact, cu viroze au fost diagnosticate 917 persoane, dintre care 67 au fost internate în spital, iar cu pneumonii 303 persoane, 98 fiind internate în spital.
   Cei mai afectați de viroze și pneumonii au fost copiii cu vârste între 5 și 14 ani. Astfel, 309 copii care au aceste vârste au fost diagnosticați cu viroze, 13 fiind internați în spital, iar cu pneumonii au fost diagnosticați 73 de copii, 14 necesitând internare în spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?