Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Femeia care a dat foc cadavrului propriului bebeluș, rămâne în libertate


    Petruța I., femeia din Bodeasca Veche acuzată de procurori de omor, după ce a dat foc cadavrului bebelușului său abia născut, va fi judecată în stare de libertate. Magistrații Curții de Apel Galați au respins recursul procurorilor, formulat împotriva deciziei judecătorilor Tribunalului Vrancea de a o judeca în stare de libertate. „Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva încheierii de ședință din 8.01.2014. Definitivă„, ne-a transmis Irina Popa, consilier la Biroul de Informații și Relații Publice din cadrul Curții de Apel Galați.
    La sfârșitul anului 2013, Petruța a fost trimisă în judecată pentru comiterea a două infracțiuni, respectiv omor și profanare de morminte. În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că în noaptea de 12 spre 13 noiembrie 2012, femeia ar fi născut spontan la domiciliul său din Bordeasca Veche. Procurorii susțin că aceasta nu ar fi acordat niciun ajutor copilului abia venit pe lume, nici nu a solicitat ajutor altor persoane, lăsându-l să moară. Apoi, femeia a pus bebelușul într-o pungă, pe care a aruncat-o în WC-ul din curtea casei. Pe 14 noiembrie 2012, ea ar fi scos punga cu trupul bebelușului din toaletă și i-a dat foc, odată cu vegetația uscată adunată de prin curte. În cauză, anchetatorii au dispus efectuarea unei expertize psihiatrice, iar specialiștii au ajuns la concluzia că femeia avea discernământ în momentul în care a comis fapta.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?