Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Pilotul Adrian Iovan și o studentă au murit, după ce avionul în care se afla un echipaj medical s-a prăbușit


   Adrian Iovan, care pilota avionul aterizat forțat în Munții Apuseni, este persoana decedată în accidentul aviatic, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din MAI. O studentă rănită grav în accident a încetat din viață, în ciuda intervenției echipei de prim ajutor care i-a făcut manevre de resuscitare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale. Toate cele șapte persoane din avionul care a aterizat forțat au fost găsite de un pădurar.

   Dan Mircea Petrescu, din cadrul Salvamont Bihor, a declarat că pilotul este mort și că avionul „este făcut praf”. „O persoană a fost dusă pe brațe la un drum, iar ceilalți cinci răniți au venit pe picioarele lor, însă niciunul nu este bine. Vă dați seama că este un avion care a căzut. Avionul este făcut praf”, a spus Petrescu.
   Pilotul Adrian Iovan avea o experiență de peste 16.000 de ore de zbor și licențele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor. Iovan avea 55 de ani și o carieră de aproape 40 de ani ca pilot la Tarom și BlueAir. După pensionare, el le preda studenților din anii terminali ai Åžcolii de Piloți și pilota avioane de mici dimensiuni.

 UPDATE 23:58 Studenta aflată în avionul care ar fi aterizat forțat a murit

Studenta rănită grav în accident a încetat din viață, în ciuda intervenției echipei de prim ajutor care i-a făcut manevre de resuscitare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
Potrivit surselor citate, studenta era în anul V la Institutul de Medicină Militară din București.
Ea a fost găsită în stare critică de salvatorii ajunși la locul accidentului.

UPDATE 23:30 Pădurarii au tras focuri de armă ca să fie auziți de răniții din avion și ghidați

Secretarul comunei Horea, Cornel Olar, a declarat că avionul a fost găsit cu ajutorul pădurarilor, care au tras focuri de armă astfel încât să fie auziți de răniți, iar aceștia să îi ghideze, după apropierea la care se auzeau sunetele împușcăturile, spre locul unde se aflau.
Secretarul comunei Horea, Cornel Olar, a declarat că pentru găsirea răniților au fost mobilizați peste 300 de localnici din comuna Horea, în special pădurari și oameni care cunosc pădurile din zonă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a explicat că a păstrat legătura telefonic cu răniții, iar pădurarii au tras focuri de armă astfel încât să fie auziți de aceștia și ghidați, după apropierea sunetului, în zona în care se află avionul.
El a spus că zona este greu accesibilă și că nu se putea ajunge cu mașina, pentru că terenul este înghețat.

UPDATE 23:30 Specialiști din Institutul Național de Criminalistică, trimiși la locul accidentului aviatic

„Din dispoziția șefului Poliției Române, chestor-șef de poliție Petre Tobă, o echipă de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică se deplasează la locul accidentului aviatic produs în cursul acestei zile, la limita județelor Cluj și Alba, în vederea acordării de sprijin în cercetarea locului faptei. Echipa este formată din experți în accidente aviatice, fiind condusă de directorul INC – IGPR”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliția Română.
Ofițerii specialiști vor efectua cercetarea la fața locului, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

UPDATE 22:57 ISU Alba: Una dintre victimele accidentului aviatic a murit

Una dintre victimele accidentului a murit, a declarat, în cursul serii, purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alina Marescu, fără a preciza numele acesteia.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Alina Marescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că o persoană din cele șapte aflate în avionul care a aterizat forțat a murit, iar celelalte șase victime au fost preluate de echipele de salvare și vor fi coborâte până în comuna Horea, de unde vor fi preluate de ambulanțe.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?