Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Bugetul învăţământului vrâncean a fost aprobat


   Inspectorul școlar general Vasilica Zaharia a participat, ieri, la ședința în cadrul căreia s-a făcut repartizarea sumelor alocate învățământului, în anul bugetar 2014. Pentru Vrancea a fost alocată suma de 161.437 mii lei. Din această sumă, 128.337 mii lei vor fi folosiți pentru plata salariilor personalului din învățământ. De asemenea, au mai fost alocați bani pentru cheltuieli materiale, în valoare de 17.740 mii, iar 15.360 mii lei vor fi direcționați către punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești, date de instanța de judecată în favoarea dascălilor. 
   Oficialii din cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea sunt de părere că aceste sume vor mai trebui completate pe parcursul anului. „Vom vedea pe parcurs, pentru că acum se modifică un pic grila de salarizare, pentru cei care sunt debunanți.  De regulă da, întotdeauna a fost nevoie de completări și cu siguranță va fi. Ei (finanțele-n.r.) dau anumite sume, dar nu dau pe unități administrative toată suma, lasă o rezervă la Ministerul Educației și așa este în fiecare an. Dar vom vedea prin august, deocamdată aceasta este situația”, a precizat un oficial din cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?