Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Șoferi amendați deoarece au condus cu viteză excesivă


   Mai mulți conducători auto au fost amendați de polițiștii de la Rutieră deoarece  au condus cu viteză. Joi, în timpul unei acțiuni pentru combaterea vitezei excesive și reducerea numărului de accidente rutiere, polițiștii de la Rutier au amendat 56 de conducători auto, care au depășit limitele legale de viteză. Alți 12 au primit amenzi pentru că nu aveau cuplate centurile de siguranță, iar 23 au fost sancționați pentru alte abateri. Comisarul șef Adrian Huzum, de la Poliția Rutieră Vrancea, ne-a precizat că valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 8.938 lei. El a precizat că în timpul acțiunii nu a fost reținut niciun permis de conducere pentru viteză execsivă, ceea ce înseamnă că niciun șofer nu a depășit limita de viteză cu mai mult de 50 kilometri pe oră. Polițiștii vor fi prezenți în trafic și în acest week-end, întrucât numărul mașinilor care tranzitează județul va fi mai mare decât de obicei.
   Polițiștii de la Rutieră le recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare și să evite efectuarea depășirilor care, în condițiile unui trafic aglomerat, se dovedesc a fi extrem de periculoase. Totodată, polițiștii rutieri atrag atenția asupra respectării regimului legal de viteză, întrucât viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile meteo, de drum sau trafic reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
   Oamenii legii recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Atenție deosebită necesită și sistemul de ventilație-dezaburire a parbrizului și lunetei mașinii, care trebuie să funcționeze foarte bine. Polițiștii mai recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condițiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranță, se impune și mărirea distanței în mers între vehicule.
   Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă și riscul implicării în evenimente rutiere.
   De asemenea, pietonilor li se recomandă să-și sporească atenția, să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor și să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiții de siguranță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?