Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

GALERIE FOTO: Moș Crăciun a ajuns la copiii din pădurea Motnăului!


   Sensibilizat fiind de povestea copiilor din pădure, relatată într-una din edițiile anterioare ale cotidianului nostru, în cadrul Campaniei „Dăruiți! Și Bucurați-vă că o puteți face”, preotul Cristian Marius Niță, de la Biserica Spitalului din Dumbraveni, a decis să-i ajute pe cei cinci frati care trăiesc izolați la marginea satului Motnău din Dumitrești. Miercuri, părintele a ajuns la aceștia cu daruri. Copiii au primit un televizor, un calculator, îmbrăcăminte și alimente. „Am inițiat o campanie de strângere a ajutoarelor pentru acești copii nevoiași. Am făcut apel la credincioșii care vin la Sfânta Biserica, la angajații spitalului Dumbraveni și la elevii Școlii din Câmpineanca pentru a putea aduce zâmbetul pe buze acestor frați. Am fost plăcut surprins de faptul că au fost persoane și din alte localități care au vrut să doneze obiecte sau alimente, fapt pentru care țin să le multumesc foarte mult și să le transmit că DÄ‚RUIND VOR DÄ‚INUI. Acum, în mod cert, Crăciunul va fi mai liniștit pentru cei cinci copii”, a precizat preotul Cristian Niță, care a mai spus că toți cei cinci copii din Motnău au fost extrem de entuziasmați în momentul în care au primit darurile, pe chipurile lor copleșite de neajunsuri creionându-se instantaneu, un zâmbet curat cum doar copiii pot avea.
   Vă reamintim că situația fraților Ionuț, Zenovia, Maria, Ștefania și Marius Toma în vârstă de 11, 10, 8, 7 și 5 ani a constituit subiectul primului reportaj din cadrul campaniei noastre de Crăciun din acest an, intitulată „Dăruiți! Și bucurați-vă că o puteți face!”. Aceștia trăiesc în sărăcie cruntă și izolare de restul satului, dar cu toate acestea, frecventează școala și se străduiesc să învețe chiar dacă au de bătut la pas cale lungă în fiecare zi ca să ajungă în băncile claselor. La vremea când i-am vizitat, părinții lor ne-au mărturisit că nu au cum să le facă vreun dar cu prilejul acestor Sărbători pentru că pur și simplu cu greu își asigură traiul zilnic din munca ocazională. „Și-ar dori ei multe… ce să le fac. Poate într-o zi, cine știe… Ne chinuim și noi să le facem măcar brad de Crăciun… Cadouri nu prea avem cum… Că nu avem multe, uitați. N-avem un șifonier să ținem hainele cum trebuie. N-avem frigider… Pentru mașina asta de spălat la care nu merge storcătorul și care curentează, am muncit două zile la curățat de cătină… E bună, așa cum e, că suntem mulți… Televizorul s-a stricat și el, așa că vedeți… Știu că vor și ei ce vor și alți copii, dar înainte de asta le trebuie încălțări, rechizite, haine groase… Câte nu trebuie…”, a explicat, acum câteva săptămâni, Natalia, mama copiilor. Povestea acestor pui de om o puteți reciti accesând http://www.monitorulvn.ro/articole/video-si-galerie-foto-mo-nicolae-a-teptat-de-copiii-din-padure_2_155469.html
   „Monitorul de Vrancea” le urează „Crăciun Fericit” părintelui Niță, elevilor, părinților acestora și tuturor oamenilor care au răspuns campaniei noastre și au contribuit cu ce au putut, ca să facă sărbătorile frumoase copiilor din pădurea Motnăului!

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?