Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Accidente rutiere din neatenţia şoferilor


   O femeie din Adjud s-a ales cu răni ușoare, sâmbătă seara, după ce a fost implicată într-un accident rutier. Ea mergea pe trotuar, fiind accidentată de o mașină, condusă de un tânăr din localitate. „La data de 14.12.2013, ora 21.45, pe strada Republicii din municipiul Adjud, F. Nicu, de 27 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, din cauza neatenției a acroșat-o și a accidentat-o ușor pe I. Carmen-Silvia, de 35 ani, din localitate, care se deplasa pe trotuar. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, se mai arată într-o informare a poliției vrâncene. 
   Un alt accident, soldat tot cu rănirea ușoară unei femei, s-a produs pe DN 2 E85. Din cercetările efectuate la fața locului, a reieșit că accidentul s-ar fi produs pe fondul neatenției în conducere. Potrivit oamenilor legii, un bărbat de 55 de ani, din Odobești, în timp ce se afla la volanul unui autoturism Dacia, ar fi pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă și a ajuns cu mașina în șanț. Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a unei femei de 48 de ani, din aceeași localitate, care era pasageră în autoturism. Și în acest caz polițiștii de la Rutier continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?