Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Concurs dedicat Crăciunului, la Grădinița nr. 16


   Sărbătoarea Crăciunului a fost marcată în avans de elevii Grădiniței cu Program Prelungit nr.16 și cei ai Åžcolii „Duiliu Zamfirescu”, prin organizarea Concursului Județean „Colindăm pe la fereștri”. Competiția de cântece s-a desfășurat la Grădinița nr. 16, iar preșcolarii și elevii au îmbrăcat costume populare, punând astfel în evidență importanța păstrării tradițiilor.
   Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni și anume: interpretare colinde românești și expoziție cu lucrări artistice și obiecte specifice obiceiurilor de Crăciun. Potrivit organizatorilor, prin acest concurs s-a urmărit valorificarea tradițiilor și obiceiurilor specifice sărbătorilor de iarnă, cultivarea dragostei și respectului pentru semnificația sărbătorilor de iarnă,  aprofundarea actului artistic prin colinde și realizarea unor lucrări practice.
   La eveniment au participat preșcolari și de la alte grădinițe din municipiu, precum și elevi de la alte școli din Focșani și Panciu, la secțiunea interpretare. La secțiunea expoziție au trimis lucrări copii din întreg județul. Colindătorii au primit diplome și dulciuri. 
   În această acțiune s-au implicat 65 de cadre didactice din Vrancea. Concursul „Colindăm pe la fereștri” a fost coordonat de profesorii Nastasia Tănase, Aura Cosma și Gina Pricope, alături de directoarele grădiniței 16 și ai Åžcolii „Duiliu Zamfirescu”, respectiv Lenuța Cosma și Petrică Moraru. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?