Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

260 de elevi au tras la ţintă


   Prima parte a proiectului „Viitorul olimpic de aur pentru Tirul sportiv” din cadrul Programului „Pierre de Coubertin”, finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, s-a desfășurat în perioada 11-16 noiembrie, la Åžcoala „Ioan Basgan” din Focșani și a reunit la start 260 de elevi, care au vrut să descopere tainele acestui frumos sport, tirul, un sport care a dat și un campion olimpic, în persoana vrânceanului Alin George Moldoveanu. 
   Selecția s-a făcut din rândul copiilor de clasele IV-VIII, a fost realizată de colective de specialiști și a avut la bază criterii științifice, cuprinse, în scop didactic, într-un volum, editat special în cadrul acestui proiect. Organizatorii și-au propus antrenarea pe plan național a cel puțin 2.000 de copii, dintre care speră să legitimeze pentru cluburile de tir din țară circa 10 la sută dintre participanți. Activitatile de etapă au avut loc pe durata orelor de educatie fizică și sport cu implicarea activă a copiilor si profesorilor. De buna organizare s-au ocupat consilierul Aurel Giurgea (de la clubul Unirea Focșani) și antrenorul emerit, Adrian Alaci, iar după o întrecere accerbă, concurenții au folosit arme electronice, similare celor de concurs, diferența constând doar în faptul că în locul proiectilelor sunt folosite fascicole luminoase. 
   Cei mai buni trăgători din Focșani au primit cupe, medalii, diplome, tricouri și materiale sportive. „A fost o acțiune reușită, care a reunit mulți elevi care au vrut să descopere cât mai multe lucruri despre tirul sportiv”, a spus consilierul Aurel Giurgea, de la clubul Unirea Focșani. Proiectul „Viitorul olimpic de aur pentru Tirul sportiv” din cadrul Programului „Pierre de Coubertin” s-a mai desfășurat la nivel național la Alexandria, Arad, Brașov, București, Iași, Suceava și Oradea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?