Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Proteză dentară expertizată criminalistic într-un dosar de tentativă de omor


   Proteza dentară a unui bărbat, care a fost victima unei infracțiuni de tentativă de omor, va fi expertizată criminalistic. Victima, un bărbat din Garoafa, a susținut ieri în fața instanței că în momentul în care a fost atacat de inculpat cu furca, unul dintre dinții metalici ai uneltei i-au stricat proteza. Deoarece inculpatul a declarat că cele arătate de partea vătămată nu sunt adevărate, avocatul victimei a solicitat expertizarea criminalistică a protezei dentare, pentru a se stabili urmele traseologice făcute de cornul furcii. 
   Între familia inculpatului, Alexandru Marian S., de 26 de ani, și cea a lui Nicu P., partea vătămată, există o situație conflictuală mai veche. Cu ani în urmă, Nicu l-ar fi bătut atât de rău pe tatăl lui Marian, încât acesta a rămas mobilizat la pat. În data de 7 mai, cei doi s-au întâlnit pe drum și s-au luat la bătaie. Nicu P. a ajuns la spital și a reclamat faptul că a fost înțepat cu furca. 
   La termenul de ieri al procesului, partea vătămată a precizat pretențiile pe care le are de la inculpat, respectiv 3.000 de lei daune materiale, reprezentând contravaloarea protezei și a hainelor care s-au pătat de sânge, plus alte mii de lei daune morale. Tot la termenul de ieri a fost audiat și inculpatul, care nu a recunoscut fapta de care este acuzat. „În timp ce mă duceam la pescuit, l-am găsit în via mea abandonată, își făcea nevoile. Era împreună cu nepotul său. I-am spus să plece și s-a manifestat nervos, m-a lovit cu pumnul și am ripostat. Aveam furca în căruță, pentru că la întoarcere trebuia să iau nutreț la cai. Furca nu a fost ridicată de poliție. O am acasă”, a declarat inculpatul. 
   După ce inculpatul a dat declarație, avocații au propus probe. Avocatul victimei a venit cu cererea ca proteza să fie expertizată criminalistic la un institut interjudețean, pentru că în Vrancea nu există aparatura necesară. Avocatul părții adverse a solicitat respingerea probei, atâta vreme cât proteza a rămas la victimă și se poate „acționa în continuare asupra ei”. Instanța a rămas să se pronunțe și a amânat judecarea cauzei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?