Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Nu a plătit pensia alimentară ca să aibă bani de ţigări şi băutură


   Un bărbat din Cîmpineanca, trimis în judecată pentru abandon de familie pentru că nu a achitat pensia alimentară, a recunoscut în timpul anchetei că deși a obținut venituri, din cauza faptului că este fumător, iar din când în când mai consumă și băuturi alcoolice nu și-a permis să achite și datoria față de propriul copil. Gabi U., de 45 de ani, a fost trimis în judecată printr-un rechizitoriu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. 
   În actul de sesizare a instanței de judecată se arată că împotriva sa a fost depusă plângere de abandon de familie, pentru că din aprilie și până în prezent nu a mai dat cei 100 de lei pe care trebuia să îi achite lunar fiicei sale. În fața anchetatorilor bărbatul a recunoscut fapta, a declarat că regretă, dar că nu a reușit să respecte obligația pentru că avea nevoie să se întrețină pe sine, mai ales că este fumător și consumă și băuturi alcoolice. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a mai fost condamnat și în 2011, pentru același gen de infracțiuni. 
   Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Focșani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?