Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

GEO COSTINIU A MURIT. Actorul avea 63 de ani


   Geo Costiniu, actor al Teatrului Odeon din Capitală, a murit în noaptea de luni spre marți, la vârsta de 63 de ani, au declarat reprezentanții instituției de spectacole. Reprezentanții Teatrului Odeon au mai declarat că actorul va fi înmormântat sâmbătă. Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon, a declarat, marți, că Geo Costiniu a fost un mare artist, un om bun și un coleg minunat. „Era suferind. A fost un mare artist, un om bun și un coleg minunat, care s-a îmbolnăvit. (…) A murit săptămâna trecută Dana Comnea, la New York, și acum moare Geo Costiniu. Sunt foarte mâhnită. Era un coleg minunat și uite că boala l-a învins”, a declarat aceasta.
   Geo Costiniu a început să joace în producții de televiziune încă de la vârsta de 8 ani, fiind considerat un actor foarte talentat, iar la 14-15 ani juca în spectacole la Casa Studenților din București. În anul IV de facultate, a debutat pe scena Teatrului Bulandra din Capitală, sub îndrumarea regizorului Liviu Ciulei. După absolvirea facultății, unde i-a avut ca profesori pe Dem Rădulescu și Octavian Cotescu, a fost repartizat la Teatrul Național din Iași, unde a jucat între anii 1973 – 1974. 
   Din 1974, a fost actor la Teatrul Giulești (actualul Odeon) din București, pe scena căruia a interpretat numeroase roluri, în piese celebre, ca „Pălăria Florentină”, „Omul care a văzut moartea”, „Patima roșie”, „Marchizul de Sade”. A debutat în filme în anul 1972, în pelicula „Parașutiștii”, de Dinu Cocea. În 1978, joacă în filmul lui Timotei Ursu „Septembrie”, o poveste de dragoste care l-a făcut celebru în rândul spectatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?