Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Circ în postul de poliţie din Boloteşti


   Doi bărbați din comuna Bolotești sunt cercetați pentru ultraj. Unul dintre ei a  fost reținut ieri, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Oamenii legii spun că bărbații au făcut circ în sediul postului de poliție, au spart ușa de la intrare, i-au înjurat și amenințat, iar pe unul dintre polițiști l-a și lovit. De cealaltă parte, rudele celui reținut susțin că acesta ar fi fost încătușat fără niciun motiv, fiind lovit în postul de poliție. Ieri, cei doi bărbați au ajuns la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru a fi audiați, după ce și-au petrecut noaptea în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean. 
   Doi bărbați din comuna Bolotești, Mircea Gheorghe C., de 53 de ani, și Ion C., de 38 de ani, sunt cercetați pentru ultraj. Cel din urmă a și fost reținut aseară, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Cei doi au ajuns în atenția anchetatorilor după ce, duminică seara, ar fi făcut circ în sediul postului de poliție din comuna Bolotești, au spart ușa de la intrare, au amenințat, au înjurat și chiar lovit doi agenți. 
   Oamenii legii spun că totul s-ar fi întâmplat după ce unul dintre bărbați, băut fiind, nu a vrut să se legitimeze, iar cel de-al doilea i-a sărit în ajutor. Doi polițiști patrulau pe raza comunei în momentul în care unul dintre suspecți, Gheorghe Mircea C., le-ar fi făcut semn să oprească. Oamenii legii au oprit mașina, moment în care bărbatul s-a sprijinit cu coatele de geamul acesteia și l-a luat la întrebări pe unul dintre polițiști. Omul legii i-a cerut acestuia un document de identitate, dar bărbatul nu a vrut să se legitimeze. Polițistul a insistat, dar nu a avut sorți de izbândă.  
   Între timp, în ajutorul lui Gheorghe a sărit Ion, băut fiind și el, după cum ne-au spus anchetatorii. Pentru că nu s-au putut înțelege cu cei doi, agenții i-au dus la sediul postului de poliție din Bolotești. Aici, bărbații s-au enervat rău de tot când au aflat că trebuie să dea declarații, așa că ar fi început să se manifeste violent. „La data de 10.11.2013, ora 20.30, în timp ce executau serviciul de patrulare pe raza comunei, polițiștii din Bolotești au invitat în sediul postului pe C. Mircea Gheorghe, de 53 ani și pe C. Ion, de 38 ani, ambii din localitate, întrucât aceștia tulburau ordinea și liniștea publică. Fiind sub influența băuturilor alcoolice, cei doi suspecți le-au adus injurii și amenințări polițiștilor și au avariat ușa de acces în postul de poliție. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspectorul principal Bogdan Toader. 
   Pentru că nu au reușit să se înțeleagă cu ei, polițiștii au sunat la 112, cei doi bărbați fiind duși la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, unde au stat până ieri dimineață. Ulterior, ei au ajuns la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru a fi audiați. Aseară, Ion C. nu a mai plecat acasă, ci a fost dus în Arestul IPJ Vrancea. 
Familia lui Ion susține că polițiștii „l-au luat degeaba”
   Pentru că Ion nu a mai ajuns acasă, membrii familiei acestuia au început să-l caute ieri dimineață. După ce au trecut pe la poliție și pe la spital, au ajuns în cele din urmă la sediul parchetului, unde l-au și găsit pe bărbat. Sora acestuia, Mariana S., ne-a spus că „polițaii l-au luat degeaba”. Aceasta susține că fratele ei nu este vinovat de nimic. „Polițaii l-au luat pentru că a spus o vorbă. O persoană le-a spus că cineva vânează în apropierea satului și atunci au încătușat-o. Fratele meu i-a întrebat de ce-l încătușează dacă le-a dat o informție și atunci polițaii l-au luat și pe el. Pentru o vorbă. A mai fost un om care a intervenit și i-au aruncat pâinile și lui pe jos. Omul era la magazin. I-au bătut acolo în post și i-au trimis la Psihiatrie că se manifestau violent. Păi normal că se manifestau așa dacă ei le-au făcut ce le-au făcut!”, a susținut sora lui Ion C. 
   Bărbatul căruia polițiștii i-ar fi aruncat pâinea pe jos, Neculai P., a fost și el audiat ieri. Varianta lui se potrivește cu cea a Marianei S.. „Polițistul îi amenința cu cătușele. Am intervenit și mi-au rupt geaca. Mi-au rupt plasa cu pâine și au căzut pâinile pe jos. A intervenit și Ion și ne-a dus pe toți trei la postul de poliție. Eu am rămas afară. Nu am văzut ce s-a întâmplat, dar cred că au dat în Mircea, că se auzea gălăgie. Au pus trei martori falși, care nu sunt din sat de la noi. Ion nu a vrut să intre în post, atunci s-au îmbrâncit și au spart ușa. Mie mi-au dat un pumn în spate. Mircea și Ion au rămas toată noaptea la post”, a povestit martorul. 
   În ceea ce-i privește pe martori, polițiștii ne-au spus că aceștia au intervenit ajutându-i pe ei să-i potolească pe scandalagii. De asemenea, oamenii legii ne-au precizat că nu i-au lovit pe cei doi, ei fiind cei agresați de Gheorghe și Ion. Pentru a demonstra că ei au fost agresați, ieri, cei doi polițiști au mers la Serviciul de Medicină Legală pentru a-și scoate certificate.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?