Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Sătenii spun că se taie, silvicultorii că se regenerează


   Locuitorii din Colacu, sat din comuna Valea Sării, acuză tăierile masive într-o lizieră de salcâmi situată chiar la marginea satului, ceea ce ar putea avea ca efect reactivarea eroziunilor de sol. Plantația de salcâmi a fost realizată în urmă cu cincizeci de ani tocmai pentru a proteja satul, iar acum oamenii au văzut cum încep să fie tăiați copacii care le-a protejat locuințele. Modul în care sunt efectuate tăierile de arbori a fost reclamat la toate instituțiile statului, iar sătenii au cerut autorităților silvice, respectiv Ocolul Silvic Vidra, să sisteze exploatările în zona respectivă. „Este o lizieră cu salcâmi la marginea satului Colacu care are un rol de protecție. Acum au început să taie în benzi. Dacă se continuă aceste tăieri există riscul activării eroziunii, iar pământul să vină peste vatra satului”, ne-a spus Ionel Antimirescu, de la Valea Sării.  
   Reprezentanții autorităților locale au discutat cu silvicultorii de la Ocolul Silvic Vidra, care asigură serviciile silvice în zonă, pentru a se asigura că sunt respectate toate condițiile legale. Primarul din Valea Sării, Valentin Marcu, spune că vor fi purtate discuții în continuare cu OS Vidra pentru a vedea cum se fac tăierile în zoan respectivă. „Decizia privind aceste tăieri nu este la primărie. Noi suntem de partea cetățenilor, am discutat cu responsabilii de la Ocolul Sivic Vidra, ne-au spus inițial că vor opri tăierile și vom continua să discutăm cu ei. Noi ne facem datoria, am anunțat instituțiile statului”, a afirmat primarul Valentin Marcu. 
   Modul în care se fac tăierile de la Colacu a fost deja verificat de o echipă de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Vrancea. Inspectorul șef adjunct Gicu Å¢icoiu, spune că nu au fost constatate abateri, iar în zona Colacu este vorba despre tăieri de conservare la salcâm. El a explicat că este o plantație de peste 50 de ani, în vreme ce vârsta de exploatare la salcâm este de circa 30 de ani. „Nu s-au încălcat regulile silvice. Este o parcelă unde se fac tăieri în benzi, tocmai pentru a nu crea probleme. Aici va fi făcută drajonarea în cioate, iar după 2-3 ani se va vedea dacă se regenerează, iar acolo unde nu s-a realizat acest lucru se face completare. Este o tăiere executată conform manualului și nu există un pericol de alunecare. Specificul acestei tăieri este că permite să se regenereze cât mai repede salcâmul. De altfel, în zonă a mai fost făcută o exploatare similară în anii trecuți și nu au fost niciun fel de probleme, s-au regenerat foarte bine”, ne-a declarat inspectorul șef adjunct al ITRSV. 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?