Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

O gravidă în nouă luni a pierdut copilul după ce a fost accidentată de o maşină


   O femeie de 32 de ani, din comuna Jitia, gravidă în nouă luni, a pierdut copilul în urma unui accident rutier. Cel care a accidentat-o nu a oprit să vadă dacă femeia a suferit răni grave, continuându-și deplasarea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. 
   Accidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, pe DN 2 E85, în Adjud, în apropierea unei stații peco. 
   Florentina C. se afla pe marginea drumului în momentul în care a fost acroșată de oglinda unui autoturism, care circula dinspre Bacău către Focșani. Impactul a fost destul de puternic, căci tânăra, însărcinată în nouă luni, a suferit răni grave. Ea a ajuns la Spitalul Județean cu ruptură de splină, dar și cu alte răni. Diagnosticul la internare a fost „multiple politraumatisme prin accident rutier”, printre care și ruptură de splină, după cum ne-au precizat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani. 
   După ce a fost evaluată, având în vedere că era însărcinată, Florentina C. a fost dusă în sala de operație din Secția de Ginecologie. Medicii i-au făcut operație de cezariană. Reprezentanții Spitalului Județean ne-au spus că sarcina era la termen, iar fătul, o fetiță, avea o greutate de 2.600 grame. Din păcate, acesta era mort. Urmează să fie efectuat examenul anatomo-patologic, pentru a se stabili dacă copilul a murit în urma accidentului sau din alte cauze. 
   Ulterior, femeia a fost operată din nou, dar în Secția de Chirurgie. Medicii i-au scos splina, afectată în urma accidentului rutier în care a fost implicată. Ieri după-amiază, starea victimei era bună. „Pacienta este la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, iar starea sa este stabilă”, ne-a precizat Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani. Potrivit unor surse, femeia accidentată ar fi practicat prostituția. 
   Polițiștii de la Rutier au deschis dosar penal de cercetare pentru a-l identifica pe șoferul care a accidentat-o pe femeie, iar apoi a părăsit locui faptei. „Accidentul s-a produs în noaptea de 6 spte 7 noiembrie a.c., pe DN 2 E85, la Adjud. Din primele verificări a rezultat că un conducător auto, în timp ce se deplasa pe direcția Bacău-Focșani, a acroșat cu oglinda din partea dreaptă o femeie, care se deplasa pe același sens. În urma accidentului, victima a fost rănită grav, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei. Se fac verificări pentru identificarea acestuia”, ne-a declarat comisarul șef Viorel Gheorghe, șeful Serviciului Poliției Rutiere Vrancea. 
   Persoana care se afla la volanul mașinii ce a lovit-o pe femeie nu va rămâne  neidentificată. Polițiștii au indicii cu privire la autor, așa că nu va scăpa basma curată. 
   Persoanele care pot oferi informații despre acest accident rutier sunt rugate să anunțe poliția. 

Articolul precedent
Articolul următor

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?