Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Informare meteo de ploi, lapoviță și ninsoare


   Începând de astăzi, de la pra 10.00, și până mâine, la ora 10.00, va ploua în toată țara, iar la munte va ninge. Ieri, meteorologii au emis o informare meteo de ploi moderate cantitativ, ninsori și intensificări ale vântului. În intervalul menționat, temporar va ploua în cursul zilei, îndeosebi în sud-vestul, centrul și nordul țării, iar spre seară și noaptea cu precădere în est, sud-est și în zona montană. Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 30…35 l/mp. La munte, îndeosebi în Carpații Meridionali și Orientali, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va sufla tare pe creste, cu rafale de peste 80 km/h. Intensificări ale vântului se vor semnala și în celelalte zone, cu viteze ce vor depăși 55…60 km/h. 
   În acest context, polițiștii au și ei o serie de recomandări pentru participanții la trafic. Potrivit oamenilor legii, precipitațiile abundente pot influența negativ desfășurarea traficului rutier. Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulație pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, conducătorii auto trebuie să aibă o atenție deosebită, pentru că poartă nu doar responsabilitatea siguranței lor, ci și a călătorilor pe care îi transportă. „Adaptați permanent viteza de rulare la condițiile de drum și de trafic! Circulați cu viteză redusă atât în localități, cât și în afara lor, când partea carosabilă este umedă sau acoperită cu polei, gheață, mâzgă sau are îmbrăcămintea din piatră cubică! În situația în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalți conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers. De aceea, polițiștii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent, mai ales în condiții de vreme nefavorabilă. Acționați din timp ștergătoarele de parbriz, pe vreme de ploaie, când din sensul opus se apropie alte vehicule. Câteva momente de circulație fără vizibilitate pot fi fatale! În condițiile unui trafic aglomerat, ploaia poate determina apariția unor blocaje rutiere temporare. Păstrați-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile. De asemenea, nu vă angajați în depășirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate”, transmit polițiștii.  
   De asemenea, ei îi mai sfătuiesc pe conducătorii auto să se informeze cu privire la condițiile meteo și să-și echipeze mașinile corespunzător, respectiv cu anvelope de iarnă. Legea în vigoare interzice circulația autovehiculelor pe drumurile acoperite cu gheață, polei sau zăpadă, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă. Legea nu face referire la vreo dată calendaristică. Autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?