Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Organizaţiile care susţin eutanasierea maidanezilor se plâng Guvernului de normele ANSVSA


   Organizațiile care susțin eutanasierea maidanezilor ZeroMaidanezi.ro și Desprecopii.com au trimis scrisori la Guvern, în care reclamă normele metodologice de aplicare a Legii privind gestionarea câinilor comunitari, elaborate de ANSVSA. Desprecopii.com se plânge că proiectul de normele metodologice de aplicare a Legii nr. 258/2013 privind gestionarea câinilor fără stăpân prevede adopția câinilor din adăposturi pe baza unei declarații pe propria răspundere, ceea ce, în opinia reprezentanților acestei comunități online, reprezintă „premisa unei viitoare tragedii precum cea a lui Ionuț Anghel”.
    Ei mai semnalează că moartea lui Ionuț Anghel nu este singura provocată de maidanezi, prezentând alte nouă cazuri, de adulți și copii care au murit după ce au fost mușcați de câini, inclusiv pe cel al unui nou-născut abandonat în curtea unui spital din Gorj, al cărui cadavru a fost găsit lângă un tomberon, într-o pungă, prezentând mușcături de câine pe picioare.
    Totodată, ZeroMaidanezi.ro solicită Guvernului să respingă proiectul de norme metodologice în situațiile în care: se interzice capturarea câinilor „asumați”, lipsesc măsurile de prevenire a abandonului câinilor, normele „pun piedici capturării câinilor fără stăpân”, normele „favorizează adopții fără respectarea condițiilor legale și exceptează ONG-urile de la îndeplinirea acestora”, normele „îngreunează eutanasierea”, prin prioritizarea câinilor agresivi și posibilitatea prelungirii cazării în adăpost peste cele 14 zile lucrătoare, normele „amenință să blocheze adăposturile publice”, prin posibilitatea adopției la distanță și posibilitatea prelungirii cazării peste 14 zile, și normele nu includ poliția comunitară și jandarmeria în constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor.
    Proiectul de Norme metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de Gestionare a câinilor fără stăpân, modificată recent prin Legea nr. 258/2013, a fost lansat în dezbatere publică, pe 11 octombrie, de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
    Legea nr. 258/2013, adoptată de Camera Deputaților în 10 septembrie, stabilește, printre altele, posibilitatea eutanasierii câinilor din adăposturile publice, dacă aceștia nu sunt revendicați sau adoptați, după un termen de 14 zile lucrătoare. „La expirarea acestui termen, câinii nerevendicați sau neadoptați vor fi eutanasiați, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin aceasta decizie. Termenul va fi stabilit avandu-se în vedere capacitățile de cazare și disponibilitățile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat”, potrivit Legii nr. 258/2013.
    Potrivit proiectului de norme, câinii sterilizați, ocrotiți și asumați de către comunitățile de locatari, care nu circulă liber în spațiile publice, nu vor fi capturați de serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân. În ceea ce-i privește pe cei prinși și duși în adăposturile publice, aceștia pot fi revendicați, în cazul în care au fost pierduți de stăpân, adoptați direct sau la distanță. Adopția la distanță presupune menținerea câinelui în adăpost pe cheltuiala adoptatorului.
    În cazul în care câinele adoptat va fi ținut în aer liber, adoptatorul trebuie să facă dovada existenței unei suprafețe de teren care să permită amplasarea unor padocuri sau a unor cuști. În cazul în care câinele adoptat va fi adăpostit în locuința adoptatorului, acesta trebuie să facă dovada existenței unei suprafețe locative de minimum 2,5 metri pătrați pentru fiecare câine adoptat. Aceste condiții nu trebuie îndeplinite și de asociațiile de protecție a animalelor care dețin adăposturi.
    ZeroMaidanezi.ro propune în schimb ca toți cei care adoptă câini să fie obligați să prezinte dovada spațiului din care să rezulte condițiile corespunzătoare de creștere și adăpostirea câinilor și dovada resurselor materiale pentru creșterea și întreținerea câinilor. De asemenea, ei mai propun ca proprietarii de câini, persoane fizice sau persoane juridice, să aibă obligația identificării acestora prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către ANSVSA.
    Cei interesați de modul în care se va aplica Legea privind gestionarea câinilor fără stăpân au putut să-și exprime punctul de vedere în cadrul unei dezbateri publice, pe 23 octombrie, la ANSVSA, ce urmează să înainteze proiectul de norme metodologice Guvernului spre aprobare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?