Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Cercetat pentru tentativă de omor, a vrut în libertate


   Bărbatul din Ruginești acuzat de tentativă de omor, după ce a snopit în bătaie un vecin, le-a cerut judecătorilor Tribunalului Vrancea să-l elibereze din arest sub control judiciar. Cererea a fost introdusă pe rolul instanței ieri, în aceeași zi fiind și soluționat dosarul. „Instanța respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar ca inadmisibilă”, se arată în pronunțarea de ieri a magistraților.
   Fapta pentru care este cercetat Ovidiu datează din 6 octombrie. În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că victima și agresorul s-au certat de mai multe ori, unul dintre motive fiind acela că victima ar fi lovit cu căruța gardul suspectului. În seara zilei de 6 octombrie, inculpatul a așteptat ca vecinul să se întoarcă din sat și pe întuneric l-a lovit de mai multe ori cu un băț. Suspectul spune că i-a dat în spate, însă victima are leziuni inclusiv în zona capului.
   După comiterea faptei, Ovidiu M. a intrat în propria curte, așa că victima nu a avut timp să vadă cine a lovit-o. Ulterior, agresorul a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru tentativă de omor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?