Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

O pilulă cu… lectură: Romantism cu parfum de gunoi


   Este drept că amorul și-a pierdut din profunzimea de altă dată și totuși… Cum ar fi să fii sărutat și să trăiești un moment de romantism în fața unui tomberon?… Probabil fiorii plăcuți ai dragostei sunt acoperiți de mirosul pătrunzător al gunoaielor, dar ce mai contează când dragostea e mare? După ce arunci gunoiul, merge și un sărut fierbinte. Zilele trecute, am asistat la un astfel de moment extrem de… tandru, de care a avut parte o tânără din zona Bahne a municipiului Focșani. Tânăra a fost condusă de iubitul ei exact până la tomberonul din fața blocului unde a aruncat gunoiul, iar apoi sărutată. Apoi, tânărul foarte elegant, la costum, a părăsit-o pe iubita sa. Nu știu dacă au avut fluturași în stomac, dar sigur au avut muște care zburau în jurul tomberonului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?