Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Inspectorii Curţii de Conturi, în control la CAS Vrancea


   Doi inspectori din cadrul Curții de Conturi Vrancea au fost, ieri, la sediul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea. Aceștia au discutat cu șeful CAS, Mihai Copaci, și, cel mai probabil, de luni vor demara un control la această instituție. Potrivit unor surse, controlul vine ca urmare a acțiunii depuse în instanță de Copaci, care a contestat decizia Curții de Conturi în baza căreia peste șase mii de țărani au fost scoși datori la sănătate. 
   Reamintim că la finele lunii septembrie, după ce Curtea de Conturi a României a respins contestația depusă de șeful CAS, acesta s-a adresat instanței de judecată și a solicitat anularea deciziei Curții prin care agricultorii au fost scoși datori la Sănătate. Primul termen a fost fixat pentru 12 noiembrie, dosarul urmând a fi soluționat de magistrații Curții de Apel Galați. Între timp, tot mai mulți agricultori, dintre cei scoși datori la sănătate, solicită instanței de judecată exonerarea de la plata sumelor aferente perioadei 2009-2011, a majorărilor și penalităților de întârziere.
   La începutul lunii iunie, Direcția Generală a Finanțelor Publice a înștiințat CAS Vrancea că 6.069 persoane fizice figurează cu datorii la sănătate, după ce au obținut venituri din agricultură în perioada 2009-2011, venituri pentru care ar fi trebuit să cotizeze cu 5,5 % la CAS. Valoarea totală a datoriilor se ridica la 8 milioane de lei.
   Din totalul de 6.069 de țărani care au fost scoși datori la sănătate, peste 4 mii au primit înștiințări de plată de la CAS Vrancea. 1.600 nu au mai primit înștiințări, deoarece aveau datorii sub 40 de lei, iar potrivit Codului de procedură fiscală acestea sunt anulate. Reprezentații CAS au precizat în urmă cu câteva săptămâni că1.850 persoane au contestat datoriile, cerând în instanță anularea deciziilor de plată. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?