Dezinformările de tip stalinist, practicate de PDL în perioada când se afla la guvernare, încă sunt folosite de primarii pedeliști și, cu ajutorul fițuicii portocalii, încearcă să dezinformeze și să intoxice opinia publică cu informații care sunt sută la sută false. Un astfel de exemplu este informația conform căreia autoritățile din Å¢ifești ar aștepta de o lună de zile un aviz de la Consiliul Județean pentru a demara modernizarea a trei drumuri de exploatație, investiție europeană în valoare de 1 milion de euro.
Din documentele înregistrate la Registratura Consiliului Județean, reiese clar că primarul pedelist Gabriel Postolache minte de îngheață apele. Arhitectul șef al județului Vrancea, Daniela Olaru, a declarat că Primăria Å¢ifești a depus o cerere de autorizație de construire pe data de 1 octombrie 2013. Adică exact în ziua în care apare informația în fițuica portocalie. „Ceea ce susține primarul din Å¢ifești nu are legătură cu realitatea. În data de 30 august 2013, Primăria Å¢ifești a depus cerere pentru autorizație de amplasare și execuție de lucrări în zona drumurilor județene ce traversează localitatea. Autorizația respectivă a fost eliberată de Consiliul Județean în data de 9 septembrie 2013, adică după 10 zile, cu mult înainte de termenul limită stabilit de lege și care este de 30 de zile. De asemenea, cererea pentru emiterea autorizației de construire a fost depusă azi (ieri-n.r.) 1 octombrie 2013”, a afirmat arhitectul șef al județului Vrancea, Daniela Olaru.
Mai trebuie știut că același primar pedelist din Å¢ifești, Gabriel Postolache, a boicotat lucrările de modernizare a drumurilor județene Satu Nou – Å¢ifești-Bolotești – Jariștea – Odobești și DN 2-Bizighești-Bătinești-Å¢ifești-Irești-Vidra, investiții realizate de administrația județeană. Postolache a refuzat să semneze procesele verbale de modernizare a celor două drumuri.