Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Centrul civic şi albia râului Zăbala, curăţate de gunoaie


   Mai mulți elevi și profesori din comuna Paltin au participat, sâmbătă, la acțiunea ecologică „Let`s do it, Romania”. Astfel, peste 60 de elevi voluntari, coordonați de trei cadre didactice, respectiv profesorii Dragomir Gheorghe, Boroș D. și Tătaru Ionel, care este și directorul școlii, au trecut la treabă încă de la primele ore ale dimineții de sâmbătă. Echipați cu cele necesare, respectiv mănuși și saci menajeri, asigurați de Primăria Paltin și Asociația „Pe Aripile Cunoașterii”, voluntarii au curățat zonele predispuse depunerii deșeurilor, în special din plastic, din albia râului Zăbala. 
   Nu au fost uitate nici zona centrului civic, cu principalele obiective, sau spațiile de o parte și de alta a drumului județean 205 D. „A fost o reușită. De mici putem arăta că suntem buni gospodari, iar obiectivul privind reciclarea deșeurilor și păstrarea spațiului verde, a mediului înconjurător curat, pentru moment a fost realizat, dar nu ne oprim aici, doar suntem la noi acasă”, a spus Ionel Tătaru, directorul școlii din Paltin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?