După ce am asistat la o intervenție chirurgicală în cadrul Secției de Ortopedie, curiozitatea m-a îndemnat să asist și la o operație realizată la Chirurgie. Intervenția, care a constat în extirparea unui fibrom uterin, a fost realizată de o echipă de trei chirurgi din cadrul Spitalului Județean, mai exact medicii Liviu Petrea, Luminița Băluță și Doru Ciocan. Dacă pentru cei trei intervenția a reprezentat doar începutul unei zile lungi de muncă, cele petrecute acolo merită povestite.
16 septembrie 2013. Spitalul Județean de Urgență Focșani. Etajul 2. Blocul Operator. Cum treci de ușile de termopan și pășești pe un hol lung, dai de sălile în care se efectuează intervențiile chirurgicale. Sălile în care medicii duc o bătălie contracronometru cu secundele, pentru că de priceperea lor depinde dacă fiecare pacient rămâne de-o parte sau de alta a baricadei vieții. Regulile sunt stricte, în aceste săli intră doar cadrele medicale echipate steril.
În dimineața zilei de luni, o echipă formată din trei chirurgi, un anestezist și patru asistenți medicali, se pregătea să mai salveze o viață. O femeie de 46 de ani, diagnosticată cu fibrom uterin. Intervenția avea să fie dificilă, deoarece pacienta era supraponderală. Echipa medicală pe care am însoțit-o în sala de operație este alcătuită din chirurgii Liviu Petrea, Doru Ciocan și Luminița Băluță, anestezistul Mihail Cârstea și patru asistenți medicali. Înainte să intru în sală, o asistentă îmi oferă un echipament steril și îmi explică clar, de două ori, să nu ating nimic, deoarece totul este steril. În mâini nu am mănuși pentru a putea manevra mai bine aparatul de fotografiat și să-mi pot lua notițe.
Sala e înțesată de aparatură medicală
Sala de operație din Blocul Operator mă surprinde, ușor, într-un mod plăcut. Mult mai bine echipată și amenajată față de cea de la Ortopedie. Pavată cu bucăți mici de faianță de un albastru de culoarea cerului, cu geamuri largi, sala este împânzită de diferite aparate și materiale sanitare. Pe mesele poziționate lângă pereți sunt așezate truse medicale, diferite substanțe medicale, materiale sanitare. Se zăresc diferite aparate medicale, tuburi de oxigen, monitoare, un adevărat arsenal al luptei pentru viață. Mă poziționez într-un colț, oarecum la picioarele pacientei, pentru a nu încurca intervenția care urma să se realizeze. Nu mi-e frică de sânge, iar din acea poziție puteam să observ totul în detaliu. Intervenția se numea miomectomie, mai exact extirparea unui fibrom uterin pediculat.
În mijlocul sălii, pe masă, este întinsă pacienta, pe care medicul anestezist o intuba, pentru a fi pregătită pentru intervenție. „Liniștește-te, că nu o să se întâmple nimic rău!”, îi spune acesta pacientei, care scoate câteva gemete. Anestezistul rămâne la capul pacientei. Urmărește cu atenție monitorul, care piuie și pe care sunt ilustrate grafice colorate, diferite unul de altul. Valuri de viață, pe care medicul le studiază cu atenție. Lângă masa de operație, în dreapta ei tronează o mașinărie uriașă. Un electrocauter, care se utilizează la intervenții chirurgicale laborioase. O asistentă aplică pe abdomenul pacientei o substanță maronie, cu miros înțepător și o acoperă cu mai multe cearșafuri sterile, lăsând la vedere doar zona unde va fi realizată intervenția. O altă asistentă trage o măsuță plină cu ustensile sterile, toate poziționate într-o ordine vitală. Chirurgii se apropie. Å¢in mâinile în aer. Nu au voie să atingă nimic. Asistentele au fost cele care i-au îmbrăcat în halate speciale. Doi dintre ei au pe cap bonete colorate, unul în stil hipiot, altul cu ursuleți, exact ca-n serialele americane cu chirurgi.
Un fibrom mare cât doi pumni
O voce groasă anunță startul intervenției. „Bisturiu!” și operația începe, printr-o incizie realizată de medicul chirurg Liviu Petrea. Apoi, medicul pătrunde prin stratul adipos al pacientei cu un aparat electric. Mișcări precise, tăietură perfectă. Nu curge niciun strop de sânge, dar mirosul degajat este destul de neplăcut pentru simțurile mele. O asistentă îmi explică că chirurgii deschid perineul, mai exact cavitatea abdominală. „Dă-mi câmpuri moi”, spune unul dintre chirurgi, iar o asistentă aduce mai multe comprese. Cu ajutorul unor pense, care lărgesc câmpul vizual al chirurgilor, tăietura lasă la vedere o parte din intestine.
La un moment dat, chirurgul apucă o formațiune mare, cât doi pumni, cărnoasă. Seamăna cu o inimă. Nu înțeleg ce este, dar o asistentă îmi explică că acela este fribromul care urma a fi extirpat. Se aspiră zona, iar medicii se decid cum să facă excizia. Fiind un fibrom poziționat în afara uterului, extiparea lui se realizează cu un electrocauter. Încordarea din aer mai este spartă de glumele pe care le mai fac cadrele medicale. Asta îi ajută să mențină atmosfera cât de cât destinsă. Fiecare dintre cei trei chirurgi are o misiune. Cu o concentrare maximă, fibromul este scos și pus într-un vas. Mâinile acestora se strecoară prin taietură, înnoadă fire, mânuiesc pensele cu precizie. Apoi, chirurgii încep să coasă locul din care a fost extirpat fibromul. Alte ace încovoiate, cu fire gata pregătite, apar din mâna asistentei. Se aspiră, se scot compresele care au fost băgate, fiecare fiind numărată, se spală locul cu ser fiziologic. Apoi, cu o precizie demnă de un chirurg, se coase peretele abdominal, iar un alt chirurg introduce un tub de dren. Suturarea inciziei este realizată destul de greoi, din cauza faptului că pacienta este supraponderală. Ace de mărimi diferite, înconvoiate cu o ață care îmi amintește de nylonul folosit la pescuit.
La final, chirurgii își dau mâna
După mai bine de 15 minute, în care chirurgii s-au chinuit cu suturarea plăgilor, intervenția a fost finalizată. Medicii își dau mâinile între ei, iar măștile lor se încrețesc, acoperind zâmbete largi. Au reușit și de această dată. Își mulțumesc, dar nu este timp de zăbovit, întrucât mai au de realizat și alte intervenții. Trecuse puțin peste o oră. Se aplică pansamentul final, iar anestezistul trezește pacienta. Medicul chirurg Liviu Petrea îmi explică intervenția. „Pacienta, obeză, a avut un fibrom uterin. Acesta era pediculat, adică poziționat în afara uterului. L-am extirpat, făcând miomectomie, pediculul fiind destul de subțire. Nu a fost o intervenție grea, dar dificilă din cauza obezității pacientei”.
O altă intervenție finalizată cu succes, o altă viață salvată. Prima din acea zi, deoarece pe chirurgi îi aștepta un lung șir de intervenții chirurgicale. După intervenție, pacienta a fost dusă într-un salon de Terapie Intensivă. În scurt timp își va reveni complet și va duce o viață normală.
Chirurgii, mâna lui Dumnezeu
În sălile de operație din Spitalul Județean și nu numai, granița dintre viață și moarte este invizibilă. Oricând se poate întâmpla ceva neprevăzut, iar viața pacienților depinde de priceperea chirurgilor, dar și de intervenția divină. Aici se înregistrează multe succese, dar sunt și eșecuri. Fiecare reușită este o bucurie, iar fiecare eșec un impuls. Toate astea îi ajută pe chirurgi să meargă mai departe. Fiecare caz este diferit, unic în felul său. Munca de chirurg înseamnă sacrificiu, răbdare și multă atenție. De cele mai multe ori, viața bolnavului se află în mâna medicului care folosește bisturiul. Este adevărat că singur nu ar reuși, ci doar cu întreg colectivul, însă chirurgul este pionul principal. Munca chirurgilor nu este una ușoară, dar o fac cu plăcere, iar satisfacțiile sufletești sunt pe măsură. Meseria aceasta este o vocație, un crez și cere dăruire totală. Nu degeaba se spune despre chirurgi că sunt mâinile lui Dumnzeu…
