Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

GALERIE FOTO: Diplome pentru hairstiliştii din cadrul DGASPC Vrancea


   Emoții, lacrimi, îmbrățișări, diplome, certificate de absolvire, cuvinte frumoase și aprecieri, toate acestea s-au întâmplat vineri, în Centrul „Sfântul Teodor” din Focșani al DGASPC Vrancea, când tinerii ocrotiți în sistem s-au despărțit de mentorii profesioniști de la Wella care i-au inițiat, timp de două săptămâni, în tainele hair-styling-ului. 

   Într-o atmosferă plină de prietenie, optimism și voie bună, cei zece adolescenți selectați să facă parte din programul de pregătire inițiat de UNICEF și Wella Proffesional au dat proba priceperii lor într-ale hair-stylingului, sub privirile mentorilor lor veniți din Australia, Austria, Germania, Elveția și Olanda. După două săptămâni de muncă asiduuă, la ceasul bilanțului, atât mentorii cât și tinerii lor învățăcei s-au dovedit a fi la fel de emoționați. „Nu am mai făcut niciodată asta, sunt la prima implicare în astfel de program. Sunt foarte plăcut surprins că au învățat atât de repede și de bine totul. Îi sfătuiesc pe acești tineri să nu renunțe niciodată și e foarte important să aibă o voce interioară care să le spună mereu: eu vreau și pot mai mult! Åži atunci, fără îndoială că vor reuși”, a spus Rauven, din Germania, unul dintre inimoșii mentori, specializat pe metode de învățare în domeniul hair-stylingului.
    Cei zece tineri și-au prezentat, pe rând, coafurile făcute celor ce s-au oferit voluntari. Au dovedit că au învățat să tundă, să vopsească, să facă masaj, să șuvițeze, să șamponeze, să decoloreze, etc., produsul finit fiind atât pe placul voluntarilor, cât și al mentorilor și al realizatorilor însuși. „Sunt foarte mulțumită de ce a realizat Ionuț, de toată evoluția lui. Iar ceea ce a realizat acum, cu sprijinul mentorilor, mai ales nuanța de păr care a ales-o pentru mine mă face să mă simt ca o vedetă! Îi mulțumesc lui și întregii echipe care a făcut acest lucru pentru copiii din sistemul nostru. Sunt convinsă că își vor găsi locul lor în viață, mai ales dacă vor lucra și mai departe tot atât de bine”, a spus Elena, psiholog în cadrul DGASPC Vrancea și voluntar pentru hairstiliștii în devenire.

„Poate ne mai vedem măcar pe Facebook”

    Momentul înmânării certificatelor de absolvire a fost plin de căldură. Rând pe rând, emoționați, mentorii și ucenicii lor s-au îmbrățișat, și-au mulțumit unii celorlalți și și-au promis să țină legătura. „Vă mulțumesc că ați fost toți alături de mine, de noi, în aceste săptămâni, pentru că nu doar că am învățat multe, dar acum suntem mai bogați cu câțiva prieteni! Åži… și chiar sunt supărat că plecați… Dar poate ne mai vedem, dacă nu altfel, măcar pe Facebook!”, a spus unul din tinerii absolvenți ai programului de mentorat finalizat vineri.
    La rândul său, reprezentantul Wella a asigurat tinerii că e foarte mândru de ei. „Nu doar pentru ce ați reușit să faceți azi și în cele două săptămâni, ci și pentru că v-ați dezvoltat și ca persoane. Sunteți mai siguri pe voi, mândri de ce ați realizat și asta mă face să fiu la rândul meu mândru de voi. Sunteți elevii pe care orice profesor ar dori să-i aibă! E greu să ne despărțim și pentru noi, și pentru voi. Åžtiam însă de la început că suntem aici doar pentru două săptămâni. Am încercat să dăm tot ce-a fost mai bun din noi, iar voi ați învățat foarte repede”, a spus reprezentantul Wella, în timp ce reprezentanta UNICEF le-a urat tinerilor să-și urmeze visul în continuare, cu tenacitate, astfel încât la finalul tuturor etapelor de pregătire să aibă șansa reală de a-și câștiga existența din această meserie pe viitor.

Daruri de început pentru o meserie de viitor

    Pe lângă certificate de absolvire, tinerii ucenici au primit din partea Wella Proffesional și câte o trusă cu care să-și continue pregătirea sau chiar să facă tunsorile și coafurile dorite de eventuali clienți. Astfel, ei au primit foarfece, pelerine, prosoape, șorțulețe, mănuși, dar și câte o fotografie de grup și vouchere pentru formare din partea Wella România.
    Diplome de onoare li s-au înmânat și mentorilor, care și-au rupt din timpul și viața lor două săptămâni, în folosul adolescenților din sistemul vrâncean de Protecția Copilului. „Mulțumim UNICEF și Wella pentru că ne-ați ales pe noi și pe tinerii noștri, cărora vreau să spun că le-ați schimbat destinul. A fost o onoare și o plăcere să vă avem aici. Doresc ca determinarea pe care le-ați insuflat-o copiilor noștri să nu-i părăsească. Åži vă fac o singură promisiune: vom fi împreună peste trei ani cu toți cei de aici, dar într-o sală mai mare, cu cel puțin de zece ori mai mulți tineri ca acum, și ne vom bucura să fim împreună cu cei mai buni hairstiliști din România care vor fi cu siguranță dintre copiii noștri. Așteptăm să reveniți oricând, iar UNICEF pot spune că e un model de urmat pentru orice persoană din lumea asta”, a declarat Daniela Nicolaș, directorul DGASPC Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?