Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Şi-a rupt coloana vertebrală după ce a căzut în râpă


   Echipajele medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea au avut o intervenție dificilă ieri, când un apel prin 112 a anunțat că într-o râpă din zona Dealul Pietrosu, comuna Nistorești, este căzut un bărbat. Cadrele medicale ne-au precizat că este vorba de un bărbat de peste 30 de ani, de meserie cioban, care și-ar fi rupt coloana vertebrală.  
   Spre locul incidentului au plecat o ambulanță SAJ și una SMURD, dar drumul impracticabil nu le-a permis cadrelor medicale să ajungă la locul solicitării cu mașinile. Din acest motiv, a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD. Nici acesta nu a ajuns la locul cu pricina din cauza condițiilor meteo nefavorabile, vântul suflând cu putere. În cele din urmă, s-a apelat la ajutorul unui utilaj pentru exploatări forestiere, pe care s-au urcat echipajele SAJ și SMURD. La ora închiderii ediției, echipajele erau în drum spre bărbatul rănit. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?