Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Salcia energetică, subiect de discuţie la întâlnirile organizate de Camera Agricolă


   Camera Agricolă Vrancea a continuat campania de informare și popularizare în rândul fermierilor vrânceni. În ultima săptămână au fost realizate întâlniri cu fermierii din Ploscuțeni, Urechești, Slobozia Bradului, Adjud. Întâlnirile au fost realizate împreună cu Camerele Agricole locale, iar teme de discuții au fost Codul bunelor practici agricole, respectiv lucrările de sezon în livezile de măr, prun, tratamentele care trebuie aplicate, valorificarea producției la exploatațiile pomicole, importanța formelor asociative în agricultură, importanța accesării fondurilor europene, modernizarea exploatațiilor agricole. De asemenea, la Adjud s-a discutat cu fermierii despre surse de energie neconvențională, respectiv salcia energetică.
    Salcia energetică este o plantă care poate fi folosită ca sursă alternativă de energie, în locul cărbunilor sau al lemnului de foc. Avantajele sunt multiple: are o putere calorică mai mare cu 50 % decât cea a fagului sau a salcâmului, iar emisiile poluante eliberate în atmosferă sunt aproape inexistente. S-a vorbit despre tehnologia de cultură, tratamente, valorificare, rentabilitate. „Aceste întâlniri au loc în cadrul Primăriilor și în exploatațiile agricole ale fermierilor și au participat reprezentanții Camerei Agricole Județene Vrancea, a Camerelor agricole locale de la comune, reprezentanții consililiilor locale și fermieri din comunele Urechești, Ploscuțeni, Slobozia Bradului și Adjud”, se arată într-un comunicat al Camerei Agricole Vrancea.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?