Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Pandora, cea mai profitabilă firmă din Vrancea


   Pandora Prod s-a menținut în 2012 pe primul loc în topul celor mai profitabile firme vrâncene, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice. Firma de confecții a familiei Simiz a obținut în 2012 un profit de 10,4 milioane lei la o cifră de afaceri de peste 103 milioane lei, în creștere față de profitul înregistrat în 2011. Pandora confirmă astfel că a devenit cea mai puternică firmă de confecții din Vrancea, fiind furnizor pentru mărci de renume precum H&M sau Zara. De altfel, firmele de confecții care lucrează pentru parteneri externi au raportat cotele de profit aferente anului trecut. Astfel, Roșca Conf a raportat un profit de 5,2 milioane lei, iar Artifex (alt furnizor pentru H&M) un profit de 1,8 milioane lei. 
   Profit au adus însă și afacerile din agricultură. Premium Porc a anunțat un profit de peste șase milioane lei, iar Consinterfin un profit de peste opt milioane lei, adică peste 14 milioane lei pentru acționarii danezi ai fermelor de porci. În topul celor mai profitabile firme se află și Vincon, cel mai mare producător de vinuri din România. Firma a obținut un profit de 4,3 milioane lei, iar Vincon Logistic a raportat un profit de 3,5 milioane lei. Pe lista firmelor cu profit regăsim și Compania de Utilități Publice Focșani, cu 1,5 milioane lei, dar și CUP Salubritate, cu 732 mii lei. La polul opus se află ENET Focșani, cu pierderi de 17,8 milioane lei.   

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?