Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

MTS vrea să anuleze stimulentele financiare pentru performeri


   De ceva vreme se lucrează în subteranele Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) la găsirea de noi măsuri aberante prin care să fie limitată și chiar anulată posibilitatea acordării unor premii sportivilor și antrenorilor pentru performanțele obținute. Dacă până mai ieri ordinul de ministru nr. 460 conținea niște criterii draconice pentru limitarea accesului la premiere a sporturilor neolimpice, criterii pe care multe dintre sporturile olimpice nu le-ar putea îndeplini, iată că acum se încearcă introducerea forțată a unor noi criterii și mai aberante. 
   Până acum, sportivii neolimpici trebuiau să participe la Campionate Mondiale, unde să fie prezente minimum 30 de țări, de pe minimum trei continente, fiind obligați să aibă pe categorie minimum zece sportivi străini pentru a putea primi o premiere și aceea modică, de multe ori mulți dintre sportivi neprimind din cauza acestor criterii niciun premiu, în ciuda performanței obținute. Iată că acum aceste criterii nu mai sunt de ajuns „groparilor” din subteranele MTS, aceștia inventând un nou criteriu: apartenența la CIO sau Sport Accord a federației sportive internaționale la care federația națională este afiliată. Ce ne interesează pe noi unde este afiliată federația sportivă internațională? Pe acești „gropari” ai sportului românesc ar trebui să-i intereseze care sporturi sunt practicate de români în România și ce performanțe au acestea la nivel internațional în federația unde sunt afiliați. Ar trebui să-i intereseze care sunt federațiile naționale care reușesc, cu bugete infime, să atragă tinerii către sport în mod real. 
   La început, dar și acum, în lege nu exista decât criteriul performanței sportive, așa cum era și normal. Apoi MTS s-a gândit din toți rărunchii și a hotărât: dacă neolimpicii vor premiere, trebuie să aibă șase sportivi străini pe categorie. Anul următor s-a răzgândit și a spus să fie opt sportivi străini pe ca-tegorie, acum sunt zece. Până unde vor să meargă cu mizeria asta de comportament lipsit de respect față de sportivi și antrenori? Ne mirăm de ce nu ați pus ca obligativitate în criteriile acestea nesimțite chiar și culoarea pielii sportivilor de pe categorie, adică să fie musai doi albi, un negru, doi galbeni, o piele roșie.
Artele marțiale și karatele sunt premiate cât restul sportului românesc la un loc
   Ashihara, Ju Jitsu, Karate Eureka, Skdun, Qwan Ki Do, Wado Kai, Kick box, Kempo, Shotokan Fudokan, Kumite, Fukugo, Enbu, Pomsal, Speed Kick & Kyokpa. Nu e o listă cu nume proprii japoneze. Sau chinezești. Sunt doar cîteva dintre disciplinele, stilurile artelor marțiale și ale karatelor. Åži dacă numărul acestora ar fi înmulțit cu doi sau chiar trei, cam câte Campionate Mondiale și Europene sînt organizate în fiecare an, rezultă numărul de competiții pe care Mi-nisterul Tineretului și Sportului este obligat să le recunoască atunci când vine vorba despre premierile karateka români. 
   Sportivi care se întorc acasă cu medalii de aur, argint și bronz sau se clasează pe locurile 4-6. După statisticile ultimilor ani, România poate fi declarată campioană mondială și europeană absolută la arte marțiale și karate. Toate cele șapte federații naționale recunoscute și finanțate de MTS adună în fiecare an sute de medalii. Topul este condus de FR Arte Marțiale și FR Kempo, iar codașă este FR Taekwondo, care este și singura olimpică.
   Sute de medalii ori zeci de competiții la care se adună numărul antrenorilor este înmulțit apoi cu sume cuprinse între 2.000 și 8.000 de lei. Cifra rezultată este cu 6 zerouri. Sunt milioane de lei pe care MTS trebuie să le vireze în conturile acestor federații ca premieri în urma succeselor realizate de acestea în lume.
Bănicioiu: „O anomalie ce trebuie să dispară”
   „Nu am ce face. Trebuie să le aprob pentru că au în spate Legea sportului și alte ordine mi-nisteriale semnate de predecesorii mei”, a declarat ieri ministrul Bănicioiu. Demnitarul este decis însă să pună capăt acestor anomalii existente în sportul românesc. „Nu poți avea șapte Campionate Mondiale și șapte Campionate Europene într-un singur an! Aceste federații au ajuns să primească mai mult de jumătate din banii alocați pentru premieri pe întreg sportul românesc! Ceva nu este în regulă! Tocmai de aceea, săptămâna viitoare, la ședința Consiliului Național, voi face câteva propuneri în acest sens”, a adăugat șeful MTS.
   Conform legii, sportivii clasați pe locurile 1-6 la CM și CE în discipline neolimpice, precum și antrenorii, medicii și toți cei care au făcut parte din echipa tehnică sunt premiați cu pînă la 40% din cuantumurile prevăzute în cazul disciplinelor olimpice. Astfel, un karateka medaliat cu aur mondial primește 8.000 lei, cu argint, 5.500 lei, cu bronz, 4.500 lei. La CE, locurile 1-3 sunt recompensate cu 6.200 lei, 3.500 lei și, respectiv, 2.800 lei. Dintre cele 7 federații naționale de arte marțiale și karate, doar una singură are disciplina inclusă în programul Jocurilor Olimpice: taekwondo. Aceasta a primit la capitolul premieri o sumă mică în comparație cu celelalte șase federații, respectiv 19.970 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?