O clipă de neatenție a fost suficientă pentru ca un tânăr aflat în floarea vârstei, plin de viață și cu multe visuri să părăsească această lume. Ziua de ieri a fost tristă pentru familia, prietenii și cunoscuții lui Florin Minghiriș, băiatul de 24 de ani care a pierit în accidentul de motocicletă de vinerea trecută, de la Tișița, după ce un șofer nu a respectat semnificația indicatorului STOP. Cu toții aveau obrajii udați de lacrimi și cu toții se întrebau „De ce Florin?”.
La ora 12.00, cortegiul funerar a părăsit capela bisericii de lângă Åžcoala numărul 2 din Focșani. Înainte de a ajunge la Cimitirul Sudic, acolo unde Florin își va dormi somnul de veci, cortegiul a trecut, pentru ultima oară, prin dreptul casei părintești. În afară de membrii familiei, care nu mai aveau nici lacrimi și nici puterea să-i mai strige numele, prietenii lui Florin erau cu toții marcați de pierderea suferită. Cu batiste albe în piept, aceștia i-au stat alături până când sicriul cu trupul neînsuflețit a fost coborât în groapă.
Florin trebuia să fie în altă parte
O prietenă a lui Florin, care vineri dimineață a petrecut ceva timp cu el, ne-a spus că nimic nu prevestea tragedia. De altfel, vineri după-amiază, la ora 16.00, Florin ar fi trebuit să se întâlnească cu prietena sa pentru a merge la un hipermarket, să-și cumpere ceva. Nu a mai ajuns, iar ulterior, prietena lui a aflat că a murit. „Vineri dimineață am mers împreună la sală și stabilisem să ne vedem la 16.00, să mergem să-și cumpere ceva. Nu a mai venit. L-am sunat și am crezut că doarme. Apoi am aflat ce s-a întâmplat. Nu știu de ce a plecat cu motocicleta. Cred că a plecat în fugă. Nu-l cunosc de foarte mult timp, dar ne-am apropiat foarte mult. Era un băiat pe care nu aveai cum să nu-l placi. Era prietenos și știa întotdeauna să se facă plăcut. Venise acasă, din America, pe 17 mai. El era student la Brașov și câștigase o bursă în America”, ne-a spus o prietenă de-a lui Florin.
Anca Radu, verișoara sa, stabilită cu soțul și copilul în Singapore, a ținut să le mulțumească tuturor celor care au fost alături de familia lui Florin în aceste momente de cumpănă. „Ai plecat din această lume mult prea devreme, lăsând în urmă o durere nemărginită. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de mama, Radu Oana și mătușa, Nicuța Minghiriș și tuturor celor care l-au condus pe ultimul drum pe verișorul meu Florin”, a transmis Anca Radu.
Cristi Pojar, prietenul din copilărie al lui Florin, care conducea motocicleta în momentul tragediei, a aflat abia duminică seara că acesta a plecat în ceruri. Persoanele care au mers ieri la înmormântare ne-au spus că după accident, Cristi Pojar nu și-a amintit nimic din ce s-a întâmplat. Duminică seara, apropiații au decis că trebuie să-i spună ce s-a întâmplat cu prietenul lui, iar vestea a picat ca un trăsnet. De altfel, el nu a putut ajunge la înmormântare.
Dragă viață,
De multe ori m-am întrebat dacă aș putea să te cunosc și nu pentru a deveni prieteni, ci doar pentru a-mi cunoaște destinul. Tu niciodată nu te-ai prezentat la întâlnirile noastre, mereu am rămas așteptând. Uneori ai trimis timpul, alteori uitare și în cel mai nefericit dintre cazuri moartea. Nu te-am urât niciodată când m-ai învățat o lecție, dar mereu mă întreb „de ce moartea?”.
Poate crezi că sunt curios sau îndrăzneț, dar nu trimite moartea pe firul tinereții. Stau și mă întreb oare se merită, se merită să cunoști doar baza unei povești? Mereu același răspuns- tăcerea, tăcere ce a rămas și în sufletele noastre când ai decis să pleci cu el, cu Florin, acea tăcere apăsătoare ce a lăsat un gol în inima familiei, a prietenilor, a cunoștințelor. Ai lăsat un om minunat pe această lume, ne-ai dat ocazia să îl cunoaștem, dar nu și timpul suficient. Parcă se simte o revoltă în sufletele tuturor când ne gândim că la numai 23 de ani l-ai chemat la tine. Se citește o durere mută în ochii mamei, care astăzi a rămas cu poza fiului în brațe și cu amintiri, sora a venit din Italia ca să își conducă fratele pe ultimul drum, tatăl a rămas fără unicul fiu, iar noi, prietenii, am rămas înmărmuriți de frica de a nu avea aceeași soartă. Stăm și ne gândim la el, la planurile lui, la amintirile ce îl fac veșnic în sufletele noastre și ne întrebăm „de ce?”.
Într-un singur om erau fericire, muncă, devotament, sa¬ crificiu, putere și mai ales biruință. Dar poate totul i-a fost destinat lui, destinul lui a fost să fie în acea zi fatidică, pe acel motor. Acum o mamă plânge, o mamă își îngroapă fiul. Parcă ciclul vieții era să ne naștem, trăim, îmbătrânim. La el nu a fost așa, timpul s-a oprit în loc și nu se va mai întoarce.
Picături de ploaie, lacrimi, momente. Poate că regretăm timpul, dar timpul nu ne regretă pe noi. El este ceasul când ai fost acolo sau nu, când ai iubit și când ai fost iubit. Păstrăm totul în suflet, tot este acolo, fiecare loc ocupat sau fiecare loc vacant ce așteaptă un suflet. Viață dragă, nu mai lua cu tine oameni tineri, nu mai lăsa umbre ale unor oameni deosebiți și suflete secate de durere! Ne amintim de ce a fost bun, de ce ne-a umplut inima de căldură, de ce am râs și de ce am plâns împreună.
O mamă a dat naștere unui copil, o mamă a pierdut o parte din ea. Să îți îngropi fiul nu este ceva ușor, îngropi o parte din tine. Un tată ce nu a mai reușit să își vadă fiul, o mătușă ce vărsa lacrimi amare, o soră ce nu poate crede că fratele ei acum este între patru scânduri. Asta nu ești tu viață! Toți se gândesc la ultima întâlnire cu Florin, pentru toți a avut un ultim cuvât și acel zâmbet cald și inocent.
Nu aș adăuga mai mult timp în viață dacă aș ști să o trăiesc așa cum își dorea el, dacă aș avea puterea să visez atât de sus, dacă aș avea curajul să fiu un suflet printre suflete, să fiu iubit de toți oamenii cu care am schimbat măcar o privire. El este viu în sufletele noastre atâta timp cât acolo este iubire. Iubea să fie iubit.
Familiei îi rămân amintirile, nouă speranța că nu o să mai vii să ne mai răpești oamenii deosebiți- fiul, sora, prietena, vărul, nepotul. Toți regretăm că a plecat, un loc ce nu mai poate fi ocupat de nimeni a rămas liber. Îți spun sincer: vreau să te cunosc pentru că tu nu aduci durere, lacrimi. Ce este în suflet rămâne în suflet și este pentru suflet.
P.S. Ai făcut o mare greșeală și sper să treacă timpul, iar această durere simțită acum de familie și prieteni să dispară, dar ajută-ne.
A ta,
Andreea
