Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Excursie la Mamaia pentru tinerii instituţionalizaţi de la Goleşti


   Mai mulți elevi mărinimoși ai Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani, coordonați de cadrele didactice, au făcut o surpriză plăcută unui grup de șapte tineri infectați cu virusul HIV de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești și au plecat vineri la mare, într-o mini – excursie de o zi în stațiunea Mamaia. Tinerii au petrecut alături de „cuziști” o zi de neuitat la Mamaia, cu valuri, castele de nisip și fotografii, uitând astfel de problemele lor.  „Cuziștii” au transformat în tradiție această invitație la mare, ultima etapă a proiectului „A doua șansă pentru viață” încheindu-se de trei ani încoace la fel, cu o zi la mare pentru tinerii infestați cu virusul HIV. Profesoarele Teodora Bentz, Loredana Diac, Rodica Muntenescu și profesorul Ion Å¢îțu, care răspund din partea Colegiului Național „Al. I. Cuza” de acest proiect, au avut grijă de toate detaliile, dorind din tot sufletul să le fie bine prietenilor lor de la Centru. Voluntarii cuziști au găsit fonduri pentru motorină, S.C.Diplomatic din Focșani a oferit pachete cu dulciuri,  iar DGASPC a pus la dispoziție microbuzul pentru deplasare. Exemplul cuziștilor este demn de urmat. „Nu e atât de greu de oferit o bucurie celor mai puțin iubiți de către destin. Acest gest apropie lumea de normalitate și ne conferă sentimentul împlinirii, a unui rost pe care, la un moment dat, trebuie să-l găsim cu toții, voluntari, profesori coordonatori, comunitate”, a declarat profesoara Teodora Bentz, cadru didactic al Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani și unul dintre coordonatorii principali ai proiectului „A doua șansă pentru viață”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?