Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Generalul Popescu a fost înmormântat ieri


       Generalul Mihail Eugen Popescu, fost șef de Stat Major al României, a fost înmormântat ieri, în cimitirul Ghencea Militar din București. Sicriul cu trupul neînsuflețit al generalului a fost depus sâmbătă la Mausoleul Cimitirului Ghencea, iar ieri după-amiază a avut loc înmormântarea. Generalul a murit joi seară, în urma unui infarct, într-o casă de vacanță pe care o deținea la Vatra Dornei. El avea 65 de ani și era căsătorit cu o focșăneancă. 
 Generalul Mihail-Eugen Popescu s-a născut la data de 1 aprilie 1948, în satul Cârlogani (județul Olt). A absolvit Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza (1966), Åžcoala Militară Superioară de Ofițeri Activi de Artilerie și Rachete de la Sibiu (1969) și apoi Academia Militară din București (1973).
 De numele generalului Mihail Eugen Popescu se leagă foarte multe realizări în ceea ce privește modernizarea armatei române. În perioada în care acesta a ocupat funcția de șef al Statului Major General (SMG) al Armatei Române, a fost lansată, la Praga, pe 21 noiembrie 2002, invitația de aderare a României la NATO. Doi ani mai târziu, generalul Popescu a devenit membru al Comitetului Militar al NATO. La data de 2 aprilie 2004, împreună cu ministrul Apărării Naționale, Ioan Mircea Pașcu, a inaugurat sistemul tip videoconferință prin care conducerea MApN poate comunica sistematic cu detașamentele de militari români aflați în misiune în teatrele de operații din Irak, Afganistan și Balcani.
         Pe 15 aprilie 2004, generalul Mihail Eugen Popescu a participat la ceremonia organizată cu prilejul admiterii celor șapte state noi în Alianța Nord-Atlantică, în orașul belgian Mons. La data de 25 octombrie 2004, generalul cu patru stele Mihail Eugen Popescu a fost eliberat din funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, fiind trecut în rezervă.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?