Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Atenţie la ţeparii din spatele gratiilor! Fac victime dându-se drept avocaţi, procurori sau medici


   Numărul înșelăciunilor prin metoda „accidentul” este în creștere. Persoane păcălite au fost inclusiv în Vrancea, iar numărul acestora este în creștere. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au finalizat un dosar, de curând, în care au fost  cercetate șase persoane, patru dintre ele fiind trimise în judecată. Una dintre acestea este în Penitenciarul Galați, fiind condamnată la închisoare pentru tâlhărie. Numai în acest dosar, prejudiciul stabilit de polițiști se ridică la 130 de mii de lei. Deși oamenii legii au atras atenția de nenumărate ori cu privire la acest gen de înșelăciuni, oamenii nu țin cont de sfaturi, iar atunci când primesc un telefon și persoana de la celălalt capăt al firului le cere bani, trimit diferite sume fără să stea pe gânduri.

   „Mămică, ajută-mă să nu intru la pușcărie!” este una dintre rugămințile pe care infractorii le rostesc atunci când li se răspunde la celălalt capăt al firului. Numărul înșelăciunilor prin metoda „accidentul” este în creștere, iar sfaturile primite de oameni de la polițiști par să nu mai aibă niciun efect în fața „fiului” cu vocea gâtuită, care a fost implicat într-un accident și are nevoie de bani sau a provocat un accident și vrea să scape basma curată. De la începutul anului și până în prezent, 21 de vrânceni au picat în plasa infractorilor. Oamenii au trimis bani în conturile indicate de escroci, iar când și-au dat seama că au fost înșelați au mers la poliție să le povestească oamenilor legii ce au pățit.
    În cele mai multe dintre cazuri, infractorii au acționat de după gratii. Chiar dacă în pușcărie telefoanele mobile sunt interzise, unii dintre ei au astfel de aparate în celulă și fac victimă după victimă, folosindu-se de metoda accidentul. De curând, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale (SIC) din cadrul IPJ Vrancea au finalizat un dosar, iar patru persoane au fost trimise în judecată. Una dintre acestea este „cazată” în Penitenciarul Galați, fiind condamnată pentru tâlhărie.
    Subcomisarul Alin Eșanu, din cadrul SIC, ne-a precizat că în martie 2012 a fost primită reclamația unei persoane ce fusese înșelată, după ce a crezut că a câștigat un premiu. „De la o plângere s-a ajuns la peste 20 de părți vătămate, din Vrancea și din țară. În urma cercetărilor s-a stabilit că autorii sunt persoane condamnate la închisoare, dar și din afară. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit un prejudiciu de 130 mii lei, iar cea mai mare sumă trimisă de către o persoană a fost de 24 mii lei. În acest dosar s-au făcut cercetări față de 6 persoane, iar pentru patru dintre ele s-a făcut propunere de trimitere în judecată. Una este în penitenciar, iar alte trei afară. Cert este că frecvența lor a crescut în ultima perioadă”, susține subcomisarul Eșanu. La acest dosar, oamenii legii au lucrat mai bine de un an. 
   Metoda „accidentul” nu este singura pe care o folosesc infractorii. Ei mai cer bani și sub pretextul câștigării unor premii, care nu pot fi ridicate fără plata unui comision. Unora nu le strică nici reîncărcarea cartelelor telefonice de pe care dau țepe.

Cum procedează infractorii

   Stând degeaba, infractorii au timp suficient să se gândească ce și cum să facă, astfel încât planul lor să fie dus la bun sfârșit. De cele mai multe ori reușesc, pentru că mulți oameni sunt naivi. Suspecții se dau avocați, procurori, polițiști sau medici și solicită telefonic diferite sume de bani. Banii sunt ceruți sub pretextul că rude apropiate ale persoanelor înșelate, respectiv fiu, fiică, ginere, au fost victimele unor accidente de circulație și au nevoie de bani pentru intervenții medicale urgente sau au  fost reținute de organele de poliție pentru săvârșirea unor fapte grave, iar sumele de bani reprezintă onorariul acestora ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentelor de circulație. Sunt și situații când persoana care sună inițial se dă drept rudă a victimei și pe motiv că nu poate vorbi pentru că este în spital dă la telefon pe așa zisul avocat.
   Victimele sunt în general alese din rândul persoanelor vârstnice, vulnerabile, care, în prima fază, sunt contactate pe telefoanele fixe, fără afișaj electronic automat al numărului apelant, aceasta fiind o măsură de precauție a suspecților. Sub imperiul emoțiilor cauzate de cele aflate, de cele mai multe ori, victimele nu mai rețin detaliile discuțiilor și sunt ușor influențabile, astfel încât, cu foarte mare ușurință, acceptă să transfere sume importante de bani pe numele unor persoane comunicate de suspecți.
   Polițiștii spun că din cazuistica instrumentată până în prezent a reieșit faptul că, majoritatea suspecților de înșelăciuni sunt deținuți în diverse penitenciare, iar transferurile bancare sunt solicitate a fi făcute în conturile unor complici care se află în libertate.

Nu dați curs unor astfel de solicitări

    Subcomisarul Eșanu ne-a spus că în luna februarie a acestui an, la nivelul IPJ Vrancea a fost demarată o campanie preventivă, intitulată „Nu deveni victima infracțiunilor de înșelăciune”. Astfel, au fost realizate materiale cu recomandări, care au fost afișate peste tot, inclusiv în ultimul cătun al Vrancei. De asemenea, polițiștii au discutat cu cetățenii despre acest gen de înșelăciuni și le-au dat câteva sfaturi de care dacă ar ține cont, nu ar fi niciodată înșelați.
    Polițiștii îi sfătuiesc pe cetățeni ca înainte de a-și oferi ajutorul să aibă în vedere câteva aspecte. În cazul unui accident, nu există noțiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătorești în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăți de asigurări. Orice accident/eveniment de circulație are două variante de soluționare: depunerea unei plângeri la unitatea de poliție, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, sau  înțelegerea amiabilă a părților, ceea ce presupune repararea daunelor folosind polița de asigurare auto obligatorie. Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale. Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgență este cea medicală, nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât și autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.
    În niciun caz nu dați crezare imediat unor „povești” anunțate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci ve-rificați informația printr-un apel la 112 sau sesizați cea mai apropiată unitate de poliție. Este adevărat că unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, dar nu și în cazul serviciilor medicale de urgență. De aceea, în niciun caz nu trimiteți bani prin persoane necunoscute, în speranța că îi veți ajuta pe cei dragi.
    Verificați dacă ruda a fost implicată într-un eveniment rutier (cereți date despre unitatea medicală, de poliție sau Parchet unde s-ar afla aceasta și sunați pentru confirmare). În astfel de situații, reprezentanții Poliției sau Parchetului nu rețin telefoanele mobile. Dacă sunteți contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, și nu ați putut verifica veridicitatea informațiilor, solicitați-i acestuia o întâlnire directă și anunțați Poliția la numărul de urgență 112 pentru a vă acorda sprijin. 
   În cazul în care primiți un astfel de telefon, cel mai simplu este să vă sunați ruda care ar fi avut o problemă pe numărul de telefon cunoscut. Astfel, orice suspiciune poate fi eliminată din start.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?