Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Şi-a omorât consăteanul cu furca


   Un bărbat de 46 de ani, din comuna Reghiu, a fost omorât, miercuri seara, de un vecin. În timp ce se afla în punctul Leurgioara, victima, Stănică Gavrilă, s-a întâlnit cu autorul, Ion Jalaboiu, de 52 de ani.   
   Cu ceva timp în urmă, autorul i-a împrumutat victimei un lanț, pe care aceasta nu i l-a mai restituit. În momentul în care s-au întâlnit, Stănică l-a oprit pe Ion pentru a discuta despre lanț. Băuți fiind, cei doi s-au luat la ceartă, apoi s-au înjurat. Enervat la culme, Ion Jalaboiu a înfipt în pieptul consăteanului său furca pe care o avea asupra sa. Victima s-a prăbușit pe jos, într-o baltă de sânge, moment în care agresorul și-a văzut de drum.  
   Localnicii au sunat la 112 atunci când l-au văzut pe Stănică zăcând pe jos, iar cadrele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face altceva decât să constate decesul, manevrele de resuscitare fiind în zadar. Polițiștii au ajuns și ei la Reghiu pentru a efectua cercetarea la fața locului și pentru a-l identifica pe suspect. L-au găsit la scurt timp, iar după ce l-au audiat, nu l-au mai lăsat să plece acasă. Pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. 
   Ieri, înainte de a fi prezentat instanței cu propunere de arestare, Ion Jalaboiu a ajuns din nou la Parchet și, potrivit procurorilor, el și-a recunoscut fapta. „La data de 19.06.2013 organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că G. Stănică, de 46 ani, din comuna Reghiu, în timp ce se afla în punctul Leurgioara din localitate, pe fondul unui conflict spontan cu un alt cetățean, a fost lovit cu o furcă în zona inimii, fapt ce i-a cauzat decesul. În urma cercetărilor efectuate de polițiști sub coordonarea procurorului criminalist, a fost identificat autorul faptei în persoana lui J. Ion, de 52 ani, din localitate, cu antecedente penale, acesta fiind reținut pentru 24 de ore. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”, au transmis polițiștii. Ieri, Ion Jalaboiu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?