Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Plimbarea cu rolele poate fi periculoasă


   Plimbările cu rolele se pot transforma în adevărate tragedii, dacă nu sunt respectate regulile de circulație. Pe data de 13 iunie, o fată de 15 ani a ajuns în stare gravă la un spital din București, după ce, în timp ce se deplasa cu rolele pe partea carosabilă, a fost lovită de o bicicletă. Accidentul s-a produs pe strada Unirea Principatelor din Focșani, iar polițiștii au stabilit că fata se deplasa neregulamentar. 
   Subcomisarul Mădălin Ciolan, din cadrul Biroului Rutier Focșani, ne-a precizat că persoanele care se deplasează pe role sunt considerate pietoni și sunt obligate să respecte anumite reguli de circulație atunci când se află în zona drumurilor publice. „Conform legislației rutiere în vigoare, persoanele care se deplasează pe dispozitive cu role sunt considerate pietoni și au obligații în zona drumului public. Astfel, acestea trebuie să se deplaseze doar pe trotuar, iar atunci când acesta nu există, deplasarea se face pe acostamentul din partea stângă a drumului pe direcția de mers a pietonilor sau cât mai aproape de marginea părții carosabile, atunci când nu este acostament. De asemenea, este interzisă deplasarea pe pistele pentru biciclete amenajate și semnalizate corespunzător. Pe timp de noapte, atunci când se deplasează pe marginea părții carosabile a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar, trebuie să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină vizibilă din ambele sensuri”, a explicat subcomisarul Ciolan. 
 Polițistul a adăugat că pietonii sau persoanele care se deplasează cu rolele și sunt accidentate pentru că nu au respectat obligațiile stabilite de normele rutiere, iar celelalte persoane implicate au respectat legea, poartă întreaga răspundere. Un alt aspect important este acela că această categorie de participanți la trafic, dacă nu respectă regulile de circulație, sunt trase la răspundere. Pot primi 2-3 puncte de amendă, respectiv sume cuprinse între 150 și 225 lei. 
 Polițistul îi sfătuiește pe adulți să nu-i lase pe copii nesupravegheați și să le explice riscurile la care se expun dacă nu respectă regulile de circulație, iar plimbarea cu rolele să nu fie în zona drumurilor publice. Sâmbătă și duminică, agenții de circulație vor fi prezenți în Piața Unirii din Focșani și vor împărți pliante cu recomandări, tuturor persoanelor care se plimbă cu rolele. Oamenii legii vor discuta cu acestea și le vor da sfaturi utile, astfel încât să nu fie implicate în evenimente rutiere. 

Articolul precedent
Articolul următor

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

_ga

Other

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?