Ediția: Marți 10 Iunie 2025 Nr. 6895

Primul meci decisiv pentru juniorii A1 de la CSM Focşani


   Grupa de juniori A1 a clubului CSM Focșani, campioană județeană, va începe astăzi aventura în faza interjudețeană a Campionatului Național. Sorții au scos în calea focșănenilor campioana din Galați, Juventus 2007 Galați, grupare care a câștigat la pas liga a IV-a juniori Galați, pentru al doilea sezon consecutiv, cu 93 de puncte, 23 de victorii, o remiză, 4 înfrângeri, golaveraj 89-26. CSM Focșani, formație antrenată de Puiu Oprișan și Octavian Bucătaru, a câștigat finala campionatului județean din Vrancea după ce a trecut în finală cu 4-0 (1-0) de Euromania Dumbrăveni. 
   Calificarea la turneul zonal se va juca în două manșe, prima este programată astăzi, de la ora 17.30 pe terenul „Milcovul” iar returul este programat duminică, 16 iunie, de la ora 17.30, pe stadionul „Muncitorul” din Ghidigeni. Pentru confruntarea de astăzi, antrenorii CSM-ului se bazează pe următorul lot: Trifan, Florea, Neagu, Dascălu, Dima, Duca, Kumova, Toader, Săpunaru, Moisă, Stratulat, Păsăre, Văceanu, Borcea. În urmă cu două sezoane, campioana județului Galați, Gloria Ivești, a fost eliminată în faza calificărilor de o altă grupare vrânceană, AS FC Unirea Focșani după 4-2 la Focșani și 1-3 pe Stadionul „Nicu Nour” din Ivești. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?