Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

GALERIE FOTO: Managerul Sporting Roberbian s-a însurat


   Cristi Cîrnu, managerul echipei de minifotbal Sporting Roberbian, și-a  pus pirostiile chiar de Ziua Copilului. Înconjurat de familie, apropiați, prieteni, dar și de jucătorii de la echipa de minifotbal, managerul a renunțat la burlăcie și a decis să-și unească destinul cu aleasa inimii sale, Ionelia Ion. „Cel mai important moment al unei nunți mi se pare a fi cununia religioasă. Am avut mari emoții în biserică, am simțit că și Ionelia este foarte emoționată și am ținut-o strâns de mână pe tot parcursul ceremoniei”, a spus finanțatorul echipei de minifotbal Sporting Roberbian.
   „Echipa Sporting Roberbian nu a murit, așa cum au crezut gurile rele. Am demonstrat încă o dată că formăm un adevărat grup și o familie”, a spus Cristi Cîrnu, care a făcut pasul decisiv în viață la 37 de ani La cea mai importantă zi din viața sa, Cristi i-a avut alături pe majoritatea jucătorilor care evoluează pentru formația Sporting Roberbian în cadrul ligii de minifotbal amator din Vrancea, printre aceștia aflându-se Ciprian Dumitriu, Răzvan Duțu, Boris Niță, Alin Chetreanu, Emil Burcăcel, Adrian Oltianu, Sorin Mîndrescu, Cristinel Secu, Adrian Busuioc, Laurențiu Bălosu și Florin Nistor. Petrecerea tinerilor căsătoriți a continuat până dimineață la Restaurantul Moldova din Focșani.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?