Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Spitalele Panciu şi Vidra, la Comisia de Arbitraj a CNAS


   Reprezentanții spitalelor din Vidra și Panciu, împreună cu preșe-dintele Casei de Asi-gurări de Sănătate (CAS) Vrancea vor merge, astăzi, la Comisia de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru a găsi o soluție comună în vederea semnării contractului cadru. Reprezentanții celor două unități sanitare au solicitat mediere la CNAS deoarece sumele alocate sunt insuficiente pentru desfășurarea actului medical.
   De asemenea, ieri, la sediul Prefecturii, a avut loc o întrunire între managerii spitalelor din Vrancea, șeful CAS, prefect și șeful Direcției de Finanțe Publice, ocazie cu care s-au discutat mai multe aspecte referitoare la finanțarea unităților medicale cu paturi. S-a ajuns la concluzia că trebuie înaintată o adresă la CNAS, prin care să se solicite o suplimentare de buget, din fondul de rezervă. „Managerii spitalelor au solicitat o întrunire cu domnul prefect pentru a discuta modul de finanțare a unităților sanitare. Mâine (astăzi-n.r.) la ora 13.00 avem mediere la CNAS cu Spitalul Vidra și Panciu, care nu sunt mulțumite de buget. Am stabilit că vom face cu toții front comun și vom solicita suplimentarea bugetului”, ne-a spus Mihai Copaci.
   Săptămâna trecută, spitalelor vrâncene le-a fost mărit indicele de complexitate a cazurilor, care face parte din formula de calcul a bugetelor pe care le primesc unitățile me-dicale cu paturi. În urma demersurilor făcute către Ministerul Sănătății și CNAS, valorile ICM-urilor au fost modificate astfel: la Spitalul Adjud de la 0,8082 la 0,8931, la Spitalul Panciu de la 0,8636 la 0,9286, la Spitalul Vidra ICM-ul a fost modificat de la 0,5657 la 0,8005, iar la Spitalul Județean de la 1,0171 la 1,0807. Până în prezent, nicio unitate spita-licească din Vrancea nu a semnat contractul de furnizare servicii cu CAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?