Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Victor Ponta: Trebuie înăsprită legislaţia rutieră


   Premierul Victor Ponta s-a declarat, marți, la ședința USL, îngrijorat de numărul ridicat de accidente rutiere și de victime înregistrat în perioada Paștelui, el arătând că trebuie înăsprită legislația rutieră, pe de o parte, și întărită autoritatea polițiștilor care aplică legea, pe de altă parte. „Am o mâhnire personală când văd, și mi se pare inacceptabil, numărul de accidente, morți, oameni care și-au pierdut viața în această săptămână, care ar trebui să fie una fericită”, a spus Ponta.
   El a admis că zona de infrastructură trebuie îmbunătățită, dar a subliniat că și pe autostrada București-Constanța s-au înregistrat accidente. „Avem o mare problemă de implementare a autorității legii în domeniul rutier. Sunt hotărât să încercăm o înăsprire a legislației și o întărire a autorității celor care sancționează abateri pe drumuri publice. E inadmisibil să mă uit câți oameni își pierd viața în aceste zile”, a spus Ponta.
   El a arătat că modificarea legislației în domeniul rutier în sensul înăspririi sancțiunilor și întăririi autorității polițiștilor reprezintă o prioritate guvernamentală. Premierul a mai declarat că dorește o implementare mai dură a legislației rutiere, arătând că problema României ține de faptul că există prea multă „lejeritate” a participanților la trafic față de sancțiunile legale aplicate de polițiști, permisele se dau la „oricine” și „toată lumea” este instructor. „Există o inițiativă a Federației Internaționale de Automobilism care prevede o strategie de politici publice pentru diminuarea accidentelor rutiere. Nu e problema României, e a omenirii, a Europei. Dar nu vreau să trăim cu minciuna că totul e de la infrastructură. Nu poți avea reguli ca Franța și Germania neavând aceeași infrastructură, dar în România avem o problemă de implementare a regulilor, o problemă de autoritate”, a spus Ponta.
   El a arătat că nu există o sigură măsură prin care să se reducă numărul de accidente rutiere, cum ar fi dublarea amenzilor, ci este vorba despre implementarea unor strategii întregi, așa cum au făcut alte țări, ca, de exemplu, Franța. „E o strategie din alte țări, sunt hotărât să încercăm implementarea în România. Rezultatele nu vin peste noapte, ci în niște ani”, a mai spus Ponta.
   Premierul a acuzat faptul că România are o problemă de nerespectare a legii și o alta privind lipsa de autoritate a celor care aplică legea. Ponta a mai spus că în România „toată lumea” e instructor auto, iar permisele de conducere se dau la „oricine”.
   Totodată, premierul a spus că nu este în regulă nici în ceea ce privește practica actuală, de a ataca în instanță o sancțiune de suspendare a permisului, cel în cauză conducând în continuare încă un an în baza dovezii de deținere a permisului. Premierul Victor Ponta a mai declarat că nu i s-ar părea excesiv ca în anumite situații să fie confiscate mașinile și motocicletele, ca sancțiune pentru abateri rutiere grave. Ponta a spus că acest lucru ar fi posibil dacă actuala Constituție ar fi modificată, urmând să conțină o prevedere în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?