Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Ponta: Proiectul de revizuire a Constituţiei poate trece mai întâi la Senat


   Premierul Victor Ponta a declarat că proiectul de revizuire a Legii fundamentale, care va fi prezentat pe 20 mai de Forumul Constituțional, poate trece în această sesiune prin Senat, iar în toamnă va intra în dezbaterea Camerei, după primirea și a punctului de vedere al Comisiei de la Veneția. „Doar în Senat. În Cameră merge în septembrie și între timp trimitem la Comisia de la Veneția”, a afirmat Ponta, miercuri.
   El a fost întrebat de jurnaliști dacă este timp pentru adoptarea în Parlament a proiectului în actuala sesiune și apoi pentru desfășurarea referendumului, în condițiile în care Forumul Constituțional a anunțat că pe 20 mai va finaliza propunerea sa de modificare a legii fundamentale. „Este timp și pentru referendum. Ceea ce este important este că nu adoptăm în Cameră, nu luăm decizia finală până nu primim punctul de vedere al Comisiei de la Veneția. Punctul lor de vedere oricum vine în septembrie, așa că mai devreme nu se poate”, a mai spus Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?