Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

S-au răzbunat pe fostul concubin al mamei lor


   Trei frați din satul Viișoara, comuna Păunești, s-au ales cu dosar penal și au fost judecați la Panciu pentru violare de domiciliu. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, fapta a fost comisă în toamna anului trecut. Oamenii legii au arătat că pe 7 octombrie, Costel Vîrlan, Maricica și Lenuța Vîlcu s-au deplasat în satul Trotușanu, comuna Movilița, la domiciliul lui Gigel M., pe care l-au lovit și căruia i-au distrus mai multe bunuri.
   Cu ocazia cercetărilor, s-a aflat că bărbatul trăise în concubinaj cu mama celor trei și că aceștia îl considerau responsabil de moartea femeii, pe care tocmai o înmormântaseră. „Au intrat peste mine, susținând că mama lor, cu care am trăit în concubinaj, a murit din cauza mea. Înainte de a deceda însă, ea fusese bolnavă o lungă perioadă de timp. Å¢in să precizez că cei trei au venit la mine pe 7 octombrie 2012, a doua zi după înmormântarea femeii”, a povestit Gigel M.
   Conflictul a fost confirmat de vecinii acestuia, care au declarat instanței că, în ziua respectivă, au auzit bufnituri și gemete dinspre locuința lui Gigel M. Unul dintre ei, audiat ca martor, a relatat că i-a observat pe agresori în timp ce părăseau în fugă curtea bărbatului pe care îl lăsaseră „plin de sânge, cu o bâtă lângă el”. După comiterea faptei, cei trei frați au plecat din țară, astfel încât ei nu s-au prezentat în fața instanței pentru declarații și nu au solicitat probe în apărare.
   În aceste condiții, Lenuța și Maricica Vîlcu au fost condamnate la câte un an de închisoare, cu suspendare. Mai puțin norocos a fost Costel Vîrlan, care a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu executare, la care s-au adăugat și cele 8 luni de închisoare la care fusese condamnat în 2011, de Judecătoria Adjud, pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.
   Totodată, cei trei vor mai trebui să-i plătească fostului concubin al mamei lor și 1.000 de lei, daune morale. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?