Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Bilete pentru acces rapid la expoziţia “The Human Body” de la Antipa


   O nouă categorie de bilete, care oferă vizitatorilor expoziției „The Human Body”, de la Muzeul Antipa din Capitală, posibilitatea de a avea acces direct în expoziție, fără a mai sta la coadă, în zilele de sâmbătă și duminică, a fost pusă în vânzare, informează organizatorii.
   Suplimentele „acces cu prioritate” permit accesul din oră în oră, începând de la ora 10.00 până la ora 18.00, în zilele de sâmbătă și duminică, când se înregistrează cei mai mulți vizitatori. Ele pot fi achiziționate exclusiv prin rețeaua Eventim, la prețul de 10 lei – nu la casa de bilete de la intrarea in muzeu -, cu minimum două ore înainte de vizitarea expoziției.
   Sistemul poate emite un număr maxim de 20 de tichete „acces cu prioritate” pe oră, iar valoarea suplimentului este de 10 lei de persoană, indiferent de vârsta posesorului biletului. Suplimentele „acces cu prioritate” sunt incluse, la cerere, în biletul adecvat categoriei de cumpărător – adult, pensionar, student, copil, pachet de familie, bilet de grup. 
   Conform datelor oferite de rețeaua Eventim din întreaga țară, peste 27.000 de români au trecut până în prezent pragul expoziției, de la deschiderea sa. Dintre aceștia, peste 6.000 au fost elevi cu vârstele între 7 și 18 ani. Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit. Tichetele se pot cumpăra online, pe www.eventim.ro sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librăriile Cărturești). 
   Expoziția „The Human Body” include peste 200 de exponate, corpuri umane reale (integrale sau secțiuni), care, prin disecțiile la nivelul organelor și țesuturilor, oferă o perspectivă unică, redimensională, fidelă, asupra a ceea ce se află sub piele, asupra miracolului corpului omenesc și a modului în care acesta funcționează. 
   Exponatele au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate în orașe precum Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende. 
   Expoziția „The Human Body” își propune să schimbe modul în care vizitatorii percep corpul uman, oferind românilor, în premieră, o șansă unică de a-și privi organismul prin ochii unui chirurg și de a „experimenta” o incursiune vizuală în interiorul său. Nu în ultimul rând, scopul expunerii este și acela de a-i determina pe vizitatori să-și respecte și să-și îngrijească organismul, acordând atenție felului în care aleg să trăiască.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?