Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

204 tătici au dat serviciul pe schimbatul scutecelor


   Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vrancea are în evidență 1.665 persoane beneficiare de indemnizație pentru creșterea copilului, din care 204 sunt tați. Aceștia au preferat să devină experți în schimbatul scutecelor, legănat și preparatul lăpticului în timp ce mămicile s-au reîntors la muncă. Potrivit celor spuse de Cătălin Pogorevici, purtătorul de cuvânt al AJPIS Vrancea, nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului este de 600 lei lunar, în timp ce nivelul maxim este de 3400 lei. Totodată, în evidențele instituției figurează și 14 persoane cu debite la bugetul de stat pentru sume reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului, încasate necuvenit. „Aceste debite au fost înregistrate ca urmare a realizării de venituri în timp ce beneficiau de indemnizație pentru creșterea copilului sau ca urmare a recalculării cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului. Recuperarea acestor debite se realizează prin reținerea din drepturile curente, prin achitarea directă la casieria AJPIS Vrancea sau prin preluarea debitelor de către Administrația Finanțelor Publice”, a detaliat Cătălin Pogorevici, purtătorul de cuvânt al AJPIS Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?