Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO: Trei femei care se dădeau drept inspectori OPC, prinse la Răstoaca


   Trei femei care s-au recomandat a fi de la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor sunt cercetate de polițiști după ce patronii magazinelor pe care acestea le-au „verificat”, le-au suspectat că nu au nicio legătură cu instituția de control din domeniul protecției consumatorilor. Totul a început în localitatea Vulturu unde ieri, trei doamne au făcut un control, iar pentru că au constatat nereguli, spun oamenii, au solicitat o „mică atenție”, în valoare de 150 de lei. „Eu am un magazin la Vulturu și m-a sunat sora mea, care are și ea un magazin și mi-a spus că au venit trei doamne de la OPC, au făcut control și pentru că au găsit nereguli au spus că pot face o înțelegere și să le dăm 1,5 milioane de lei. Când am auzit așa ceva, am sunat la OPC și am întrebat dacă sunt controale în zonă. Mi s-a spus că nu este niciun control. Între timp m-a sunat de la Răstoaca, patroana altui magazin, care mi-a zis că au venit în control trei doamne. Am venit imediat aici. Ele căutau prin magazin, toate trei, printre rafturi, prin magazie”, a povestit Paul Stoiculeasă, patronul magazinului din Vulturu.
   Bărbatul spune că în timp ce făceau controale, femeile dădeau de înțeles că au găsit nereguli, dar că se poate găsi o soluție. „Au zis că pamperșii nu se vând la bucată și că amenda este de 30 de milioane, dar că dracul nu este atât de negru și ne-au dat de înțeles că putem să le dăm ceva și să ne înțelegem”, a arătat Paul Stoiculeasă. Pentru că prezența doamnelor le-a trezit suspiciuni oamenilor, aceștia le-au lăsat în magazin să controleze, au încuiat ușa și au sunat la Protecția Consumatorilor și la Poliție. „Nu este de ajuns că ne confruntăm cu tot felul de controale de la toate instituțiile, acum mai vin și alții care se dau drept inspectori”, spune Marinela Dima, patroana magazinului din Răstoaca.

       ONG cu nume apropiat de Protecția Consumatorilor

   Reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) și cei de la Postul de Poliție Răstoaca le-au legitimat pe cele trei femei și au constatat că sunt de la „Societatea Civilă pentru Protecția Consumatorilor”. Aceasta este un ONG cu obiect de activitate în domeniul protecției consumatorilor. „Activitatea acestor ONG-uri este legiferată de O.G. numărul 21, din 1992. Atribuțiile acestora sunt de informare a consumatorilor și a agenților economici, pot să preia sesizările consumatorilor, dar nu au atribuții de control”, ne-a declarat Cristina Boldeanu, comisar al CJPC.
   Femeile suspectate au declarat ieri că ele nu sunt falși inspectori OPC. „O să vedeți că noi nu suntem falși inspectori. După ce se termină tot o să facem declarații cu tot ce s-a întâmplat. Åži eu pot să spun despre oricine orice”, a spus una dintre femeile suspecte. Aseară, până la închiderea ediției, polițiștii făceau cercetări pentru a stabili dacă verificările efectuate la magazine sunt legale sau dacă este vorba despre escrocherie. În acest caz au făcut verificări polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani și cei de la Investigarea Fraudelor.   „Dacă erau bine intenționate atunci veneau la sediul nostru și ne anunțau că intenționează să facă o campanie de informare a consumatorilor sau a agenților economici. Nu se duceau fără să ne anunțe la agenții economici”, a declarat comisarul șef adjunct al CJPC, Dumitru Dilă. 
   Cele trei femei au fost duse ieri seară la audieri la sediul IPJ, unde au fost amprentate și fotografiate, urmând ca datele lor să fie furnizate și altor polițiști din țară care s-au confruntat cu asemenea cazuri.

     Cercetate pentru înșelăciune și uzurpare de calități oficiale

   Aseară, în jurul orei 19.30, polițiștii vrânceni ne-au precizat că din verificările efectuate a reieșit că femeile nu au calitatea de inspectori ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uzurpare de calități oficiale și înșelăciune. „La data de 10.04.2013 polițiștii din Răstoaca au depistat trei persoane de sex feminin, care, aflându-se în incinta unei societăți comerciale  din localitate, invocând calitatea de inspectori OPC, încercau să facă un control economic. Acestea au fost conduse la sediul poliției, iar în urma primelor verificări efectuate s-a stabilit că acestea nu au calitatea de inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Vrancea. Cercetările sunt continuate cu cele trei suspecte în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uzurpare de calități oficiale și înșelăciune”, ne-a declarat inspectorul principal Bogdan Toader, ofițerul de presă al IPJ Vrancea.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?