Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Bolile psihice la copii: Disperarea cu care părinţii obligă copiii să înveţe, printre primele cinci cauze


   Disperarea cu care părinții obligă copii să învețe creează acestora o stare anxioasă care se numără printre primele cinci cauze ale bolilor psihice la cei mici, a declarat medicul Iuliana Dobrescu, șef de clinică la Spitalul „Alexandru Obregia” din Capitală. „Din păcate, statisticile în privința bolilor psihice la copii sunt destul de îngrijorătoare, cinci din 20 de copii putând avea o tulburare psihică. Nu mă refer la schizofrenie sau la tulburare obsesiv compulsivă, ci la tulburări de dezvoltare, de atenție și din spectrul autist”, a mai spus medicul, la conferința organizată cu ocazia deschiderii Congresului Asociației Mondiale de Psihiatrie 2013.
   Iuliana Dobrescu a mai spus că schizofrenia la copii a rămas, de ani de zile, la o pondere de 1%, iar depresia, la 3-4%, în timp ce tulburarea de spectru autist și ADHD (tulburare comportamentală manifestată prin imposibilitatea de a se concentra) a crescut alarmant. „Dacă acum 30 de ani, în Spitalul Obregia vedeam 20 de copii cu autism, dintre cei 2.000 internați în spital, acum avem 200 de cazuri noi și vechi pe lună. Åži tot aici, pot vorbi de tulburarea de personalitate foarte răspândită în jurul copiilor – micuții sunt bizari, foarte inteligenți, dar foarte inadaptați social”, a mai spus medicul.
   O altă problemă semnalată în ultimii ani vizează consumul de etnobotanice și droguri. „Dacă până în ‘90 era înregistrat abuz la țuică și la vin, băuturile noastre tradiționale, în perioada 1990-2000 am înregistrat o explozie de utilizatori de heroină, apoi au urmat drogurile mai ușoare, cocaina și marijuana, iar în ultimul timp, etnobotanicele. Acestea din urmă sunt ieftine și se găsesc peste tot, iar tinerii le numesc legale. Cel mai mic consumator de etnobotanice din spital avea opt ani”, a mai spus medicul.
 Dobrescu a mai explicat că etnobotanicele nu dau dependență, în schimb provoacă psihoze, declanșează atac de panică, tulburări obsesiv compulsive și anxietate. „Am avut un copil în comă după ce a înghițit trei semințe de la o plantă care crește peste tot, și în spatele blocurilor, oriunde pe stradă, numită trompeta îngerilor. Åži sarea de baie conține etnobotanice, la fel ca multe plante asiatice despre care noi nu știm nimic, dar care provoacă copiilor, rapid, psihoze”, a adăugat dr. Iuliana Dobrescu.
  Potrivit acesteia, prima cauză a bolilor psihice, în general, chiar și la copil, este alterarea genomului uman pe fondul consumului de metale grele. „Genomul se modifică din cauza metalelor, cum ar fi aluminiul, plumbul, mercurul, care sunt tot mai frecvente în alimente, în apă, în sol”, a precizat medicul.
   Întrebată care ar fi primele cinci suferințe psihice la copii, dr. Dobrescu a spus că pe primul loc se află depresia. O altă cauză a tulburărilor anxioase la copii este plecarea părinților la muncă în străinătate, cei mici fiind lăsați în grija bunicilor sau a unor rude, a mai spus medicul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?