Ediția: Joi 13 iunie 2024. Nr. 6648
Ediția: Joi 13 iunie 2024. Nr. 6648

VIDEO şi GALERIE FOTO: Arhiepiscopul Ciprian Câmpineanul: Nimeni nu este atât de sărac încât să nu poată face o faptă bună


   Zeci de credincioși din Focșani și nu numai s-au rugat împreună cu Înaltpreasfinția Sa, Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei la „biserica poporenilor”, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de pe Bulevardul Independenței din Focșani. Credincioșii care au postit au primit Sfânta Împărtășanie de la Înaltpreasfinția Sa.

   Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, Biserica cu Hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Focșani a fost gazda unei slujbe arhierești, oficiată de Înaltpreasfinția Sa Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Bucuria evenimentului a fost primită de către credincioși cu multă evlavie și smerenie, mai ales că slujba arhierească a avut loc în a doua duminică din Postul cel Mare al ortodoxiei. Ieri, în Biserică s-a oficiat Sfânta Liturghie după Evanghelia lui Marcu, zi în care a fost cinstit Sfântul Grigore Panama, Arhiepiscopul Tesalonicului, trăitor al secolului al XIV-lea. Credincioșii au ascultat la Sfânta Liturghie despre vindecarea slăbănogului, când Mântuitorul l-a răsplătit cu vindecarea pe un slăbănog țintuit în pat de ani de zile și care a fost adus în fața lui Iisus, pe o targă, cărată de patru creștini. Vindecarea slăbănogului a fost răsplata adusă bolnavului pentru credința sa și a creștinilor care s-au milostivit de el și l-au adus în fața lui Iisus.
   „Relatarea Sfintei Liturghii de astăzi pune în discuție însemnătatea credinței pentru că Mântuitorul Hristos atunci când a vindecat pe mulți oameni, obișnuia să-i întrebe: Crezi tu că pot să fac eu aceasta? Åži atunci ei răspundeau: Da, cred Doamne, ajută puținei mele credințe! Åži răspunsul Mântuitorului era: atunci fie ție după credința ta, după cum ai crezut, tocmai ca să ne sugereze că în împlinirea unei rugăciuni, atunci când ne adresăm lui Dumnezeu este nevoie și de cooperarea noastră, de participarea noastră. Nu este suficient doar să venim la Sfânta Biserică și să lăsăm un pomelnic la preot, să se roage la Sfântul Altar. Desigur, că este și acest lucru important, dar nu este suficient, ca doar preotul să săvârșească acest act al rugăciunii, ci este nevoie de participarea fiecăruia dintre dumneavoastră, pentru că în Biserica noastră ortodoxă se pune foarte mult accent pe sinergie, adică pe împreună lucrare sau cooperare a Omului cu Dumnezeu”, le-a spus credincioșilor, ÎPS Ciprian.
   Slujba de ieri a fost cu atât mai importantă cu cât în Sfânta Liturghie s-a vorbit despre iertarea păcatelor, însemnătatea credinței, nu doar declarative, și răsplata primită de oameni de la Dumnezeu pentru strădania lor. Cei care au postit au primit ieri Sfânta Împărtășanie chiar de la Înaltpreasfinția Sa. Credincioșii din parohie i-au oferit acestuia flori și un coș cu produse și obiecte tradiționale.

Credința, confirmată prin fapte bune și milostenie

   ÎPS Ciprian le-a spus credincioșilor că perioada prin care trecem cu toții și anume Postul cel Mare, nu trebuie să se rezume doar la interzicerea unor bucate, ci trebuie să fie însoțit de rugăciune neîntreruptă, credință dreaptă, care să se concretizeze în fapte bune. „Biserica prin slujitorii ei îndeamnă pe toți ca, mai ales în această perioadă a Sfântului și Marelui Post, să săvârșim cât mai mult bine. Să fim atenți cu noi înșine, să ne controlăm viața, să fim atenți la ceea ce vorbim, la ceea ce facem, mai ales în raport cu Dumnezeu și cu semenii noștri, să facem bine atât cât putem mai mult. Fă binele când poți să îl faci, fă binele când ai posibilitatea sau împrejurarea să îl faci. Când vorbim despre fapte bune nu înseamnă neapărat că trebuie să te controlezi în buzunar, să dai un bănuț sau ceva de mâncare. Sunt foarte importante și aceste fapte, pentru că sunt concrete și sunt foarte mulți oameni care au nevoie de această faptă de milostenie, dar așa cum ați auzit în Evanghelie, cu cei patru oameni, cărora le-a fost milă de slăbănog, tot astfel și noi putem să săvârșim fapta milosteniei sufletești”, le-a predicat Înaltpreasfinția Sa credincioșilor. Acesta a amintit despre suferința pe care o îndură oamenii aflați pe patul spitalului, despre bătrânii abandonați de copii, despre oamenii care trăiesc în mari nevoi, care pot fi ajutați de noi ceilalți și și-a exprimat mâhnirea că există astfel de cazuri printre noi, cei care suntem un popor de creștini, un popor religios, care își arată credința.
   Pentru cei care doresc să săvârșească milostenie ei o pot face și prin biserică, instituție prin care se desfășoară și activități sociale de binefacere și care săvârșește colecta Fondului central misionar, începând din prima duminică a Postului Mare destinată ajutorării oamenilor săraci. „Să nu vă fie teamă de lipsuri, să nu vă fie teamă să fiți oameni generoși, faceți-o atunci când aveți inimă bună, fiți încredințați că Dumnezeu vă va răsplăti însutit, mai mult decât v-ați fi așteptat. Repet ceea ce spunea odată un mare învățat: nimeni nu este atât de sărac încât să nu poată săvârși o faptă bună. Dacă totuși nu ai un mod concret prin care să oferi ceva, măcar o vizită la spital, la un bătrân abandonat”, a spus Arhiepiscopul Ciprian.

„Grăbește-te încet!”

   Preotul paroh al bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Maricel Murgu, i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezența în acest lăcaș de cult, monument istoric, în care nu s-a mai oficiat nicio slujbă arhierească în ultimii 30 de ani. Acesta a amintit că lăcașul de cult are nevoie de multă muncă, de refacerea picturii și a acoperișului, o parte din lucrări fiind deja începute. „Observ că s-au făcut lucrări importante de consolidare și încet, încet de readucere la frumusețea cea dintâi. În Sfântul Altar s-a executat deja pictura, dar îi spuneam părintelui paroh că nu trebuie să ne grăbim ci asemenea latinului: grăbește-te încet pentru că lucrurile frumoase și durabile se fac pe îndelete, nici tergiversând, așa cum s-a tergiversat cu catedrala mare, dar nici să ne grăbim și să dăm lucrurile peste cap. A spus părintele mai înainte că această biserică este catedrala, dar am văzut de aproape catedrala care s-a proiectat acum 12 ani și aici fac un apel și la autoritățile locale și cei care îndeplinesc anumite responsabilități la București, ca deputați, senatori, să contribuie, să facă tot posibilul și să ofere sprijin, sprijin care este tot din partea dumneavoastră a credincioșilor ortodocși mulți, din țara noastră. Atunci când se oferă un sprijin de la Guvern nu este milă, nu este pomană, ci este un sprijin pentru a construi sau restaura monumente istorice care au intrat în patrimoniul cultural românesc”, a spus Înaltpreasfinția Sa. La plecare, acesta a fost asaltat de credincioși care i-au cerut binecuvântarea arhierească și i-au oferit din nou flori. 

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?