Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Majoritatea spitalelor vrâncene nu au stabilit încă valoarea coplăţii


   Pacienții care vor fi internați în spitale vor plăti de luni, 1 aprilie, o coplată la externare. Potrivit Contractului Cadru care a fost aprobat de Guvern și care urmează să intre în vigoare de la 1 aprilie, pacienții vor plăti la fiecare externare coplata, cu o  valoare cuprinsă între 5 și 10 lei. 
   Majoritatea managerilor spitalelor din Vrancea nu au stabilit până în prezent care va fi valoarea coplății. Doar la Spitalul din Panciu, conducerea a stabilit deja că valoarea coplății va fi de 10 lei. „Am stabilit în Comitetul Director că valoarea coplății va fi de 10 lei. Am pus această sumă deoarece avem singurul spital acreditat din județ, iar condițiile și serviciile pe care le oferim sunt pe măsură”, spune managerul Nicolai Mărăscu. 
   La Spitalul din Vidra, nivelul coplății ar putea fi de 5 lei. Managerul unității, Mirela Cotea, spune că zilele acestea se va întruni comitetul director, în cadrul căruia va fi stabilită valoarea coplății. Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni nu intră sub incidența aplicării coplății, în această unitate fiind internați bolnavi cronic. 
   La Spitalul Municipal din Adjud și la Spitalul Județean de Urgență Focșani urmează ca zilele acestea să se stabilească ce valoare va avea coplata la externare. 
   Potrivit Contractului Cadru, „coplata se încasează pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secțiile/ compartimentele cu paturi din unitățile sanitare cu paturi aflate în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Excepție fac: serviciile medicale spitalicești acordate în secțiile/ compartimentele de îngrijiri paliative, serviciile medicale spitalicești pentru internările obligatorii pentru bolnavii psihici (…), serviciile acordate pacienților care necesită asistență medicală spitalicească de lungă durată (ani), serviciile acordate pacienților pentru care criteriul de internare este urgența. Pentru serviciile medicale spitalicești acordate în regim de spitalizare continuă, nivelul minim al coplății este 5 lei, iar cel maxim este 10 lei. Valoarea coplății este stabilită de fiecare unitate sanitară cu paturi pe bază de criterii proprii, cu avizul consiliului de administrație al unității sanitare cu paturi”.  
   Pacienții vor plăti coplata o singură dată, la momentul externării din spital. Nu vor trebui să plătească niciun leu persoanele care ajung la Urgențe, în Ambulatoriul de specialitate, la medicul de familie sau cele care își fac analize medicale. Scutite vor fi și persoanele exceptate prin lege, respectiv copiii, gravidele, pensionarii cu venituri sub 740 lei/lună, bolnavii incluși în programele naționale de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă, veteranii de război. Categoriile scutite de coplată vor face dovada acestei calități cu documente eliberate de autoritățile competente că se încadrează în respectiva categorie, precum și cu documente și, după caz, declarație pe proprie răspundere că îndeplinesc și condițiile privind realizarea sau nu a unor venituri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?