Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Branşaţi ilegal la reţeaua de electricitate


   Un bărbat și o femeie din comuna Slobozia Bradului sunt cercetați de polițiști deoarece s-au branșat ilegal la rețeaua de electricitate. Descoperirea a fost făcută în timp ce oamenii legii desfășurau o acțiune privind prevenirea și combaterea infracțiunilor și contravențiilor prevăzute de legislația regimului deșeurilor, acțiune ce a avut loc în perioada 14-15 februarie. 
   Pe data de 14 februarie, mai mulți polițiști, însoțiți de lucrători din cadrul SC Electrica SA, au efectuat controale la locuințele lui Maricel U. și a Elizei D., ambii din Slobozia Bradului. În timpul verificărilor s-a stabilit că aceștia erau branșați ilegal la rețeaua de alimentare cu electricitate. „În cauză au fost întocmite dosare penale pentru nerespectarea prevederilor art. 92 pct. 2 din Legea 123/2012”, a precizat inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
   În aceeași zi, polițiștii din Mărășești au constatat, în urma controalelor efectuate, că Nicușor A. a predat în mod repetat, la un punct de lucru din localitate a unei societăți de colectare a fierului vechi, deșeuri feroase și neferoase, a căror proveniență nu a putut-o justifica, încasând sume de bani fără a achita însă impozite, conform legislației în vigoare. La momentul vânzării, el a susținut că bunurile provin din gospodărie. „În cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 241/2005 și fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 292 din Codul penal”, a adăugat inspectorul Toader.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?