Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Spitalul Judeţean a închiriat un colonoscop de la Spitalul Panciu


   Secția de Chirurgie a Spitalului Județean are în dotare, de ieri, un colonoscop, aparatul fiind închiriat de la Spitalul Panciu. Până ieri, cadrele medicale din cadrul Secției erau nevoite să împrumute aparatul de la colegii din Secția de Gastroenterologie. „Colonoscopul a fost închiriat de la Spitalul din Panciu până la finele anului. Acest colonoscop este extrem de necesar pentru spital, cu ajutorul lui putând fi pus un diagnostic concret. În urma demersurilor făcute și cu înțelegerea primarului din Panciu și a managerului Spitalului Panciu, am obținut acest colonoscop”, ne-a precizat managerul Spitalului Județean, Constantin Mîndrilă.
   Medicii chirurgi din cadrul spitalului sunt foarte mulțumiți de obținerea acestui aparat. Aceștia susțin că ar fi necesar și un gastroscop, care ajută la investigarea stomacului, în prezent acesta fiind împrumutat tot de la Secția de Gastroenterologie. „Sunt extrem de mulțumit că s-a reușit obținerea acestui colonoscop și apreciez eforturile depuse de către ma-nagerul spitalului. Până acum, eram nevoiți să îl împrumutăm de la Gastroenterologie. Ceea ce a reușit managerul este un pas înainte pentru Secția de Chirurgie și este în beneficiul pacienților. Totuși, avem nevoie și de un gastroscop, care ajută la investigarea afecțiunilor apărute la nivel digestiv. Nouă ne vin foarte mulți pacienți în urgență cu hemoragii digestive, ulcere, varice esofagiene, iar acest aparat ne este extrem de necesar”, spune medicul Liviu Petrea, șeful Secției de Chirurgie.
   Åži chirurgul Mihai Ionescu susține că are fi necesar un gastroscop. „Ne este foarte util acest colonoscop și mă bucur că a fost obținut, dar avem nevoie și de un gastroscop, pentru a putea investiga problemele digestive. Cei de la spitalul din Panciu trebuie să înțeleagă că de obținerea acestui aparat depinde viața pacienților. Ne vin foarte mulți pacienți în urgență cu hemoragii digestive, iar gastroscopul ne este foarte necesar pentru investigarea lor. La Spitalul din Panciu acest aparat nu este utilizat, iar la noi este nevoie urgentă de el”, spune chirurgul Ionescu.
   La nivelul județului Vrancea, doar patru medici sunt specializați în folosirea celor două aparate și niciunul nu lucrează la Panciu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?